Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vineri – termen pentru Declaraţia 092

Publicat in Magazin Salajean, joi 4 iulie 2013 ·

Direcţia Generală a Finanţelor Publice Sălaj informează că până vineri, 5 iulie, inclusiv, trebuie depusă la administraţiile fiscale, după caz, Declaraţia de menţiuni privind schimbarea perioadei fiscale pentru persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA, care utilizează trimestrul calendaristic ca perioadă fiscală şi care efectuează o achiziţie intracomunitară taxabilă în România, formular 092.

Au această obligaţie persoanele juridice şi persoanele fizice care desfăşoară activităţi economice în mod independent sau exercită profesii libere care au efectuat achiziţii intracomunitare de bunuri în luna iunie 2013 şi sunt obligate să-şi modifice perioada fiscală devenind plătitori de TVA lunar.

Obligaţia este reglementată prin Ordinul preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală 1.165/2009 privind aprobarea Procedurii de actualizare a vectorului fiscal pentru persoanele impozabile înregistrate în scopuri de taxă pe valoarea adăugată care utilizează trimestrul calendaristic ca perioadă fiscală şi care efectuează o achiziţie intracomunitară taxabilă în România, precum şi a modelului şi conţinutului unor formulare.

comments

Direcţia Generală a Finanţelor Publice Sălaj informează că până vineri, 5 iulie, inclusiv, trebuie depusă la administraţiile fiscale, după caz, Declaraţia de menţiuni privind schimbarea perioadei fiscale pentru persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA, care utilizează trimestrul calendaristic ca perioadă fiscală şi care efectuează o achiziţie intracomunitară taxabilă în România, formular 092.

Au această obligaţie persoanele juridice şi persoanele fizice care desfăşoară activităţi economice în mod independent sau exercită profesii libere care au efectuat achiziţii intracomunitare de bunuri în luna iunie 2013 şi sunt obligate să-şi modifice perioada fiscală devenind plătitori de TVA lunar.

Articolul in Magazin Salajean >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Putin propune negocieri directe cu Ucraina la Istanbul, dar refuză armistițiul cerut de Occident

Ziua Constanta acum 5 ore
Președintele rus Vladimir Putin a propus duminică negocieri „directe” și „fără condiții prealabile” între Rusia și Ucraina pe 15 mai, la Istanbul, respingând până la aceste discuții orice posibilitate de a institui încetarea focului cerută de Kiev ș

„Gata cu războiul”. În primul său mesaj duminical, Papa Leon al XIV-lea îndeamnă la pace în Ucraina și Gaza

HotNews acum 59 minute
Papa Leon al XIV-lea a făcut apel la „marile puteri ale lumii” să oprească războiul, în primul său mesaj duminical ca Suveran Pontif, rostit de la balconul Bazilicii Sfântul Petru, transmit agențiile AFP și Reuters. În fața unei mulțimi de zeci de m

Cristina Neagu va fi decorată de PREȘEDINTELE interimar al României

Gandul acum 27 minute
Cristina Neagu va fi decorată de președintele interimar al României, Ilie Bolojan. Cea mai bună handbalistă din lume a decis să se retragă din activitate la finalul acestui sezon. Administrația Prezidențială a anunțat că ceremonia de decorare a Cris

Vreme deosebit de rece pentru această perioadă. Prognoza meteo 11 – 18 mai

Botosani News acum o ora
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis prognoza meteo pentru următoarele zile. Potrivit specialiştilor, vremea continuă să fie rece pentru această perioadă din calendar. Vremea va fi deosebit de rece pentru această perioadă în următoarele zi

Turcia, pregătită să monitorizeze o posibilă încetare a focului în Ucraina

Adevarul acum o ora
Turcia s-a declarat gata să supravegheze un eventual armistițiu în Ucraina, dacă acesta va fi stabilit, potrivit unei surse din Ministerul turc de Externe.

Nicuşor Dan cere intervenţia autorităţilor şi ajutorul cetăţenilor: atacurile boţilor continuă

Ziarul Financiar acum o ora
Candidatul independent la alegerile prezidenţiale Nicuşor Dan susţine că este vizat de mai multe atacuri în mediul on-line. Atacurile boţilor continuă, spune Dan care cere autorităţilor să intervină şi cetăţenilor să se mobilizeze. Nicuşor Dan a exp

LIVE ORA 18:30 Liverpool - Arsenal, derby în runda 36 din Premier League » Echipele probabile + cote

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Liverpool și Arsenal se întâlnesc de la 18:30, în runda 36 din Premier League. Meciul va fi liveTEXT pe GSP.ro și la tv pe Prima Sport 2 și Digi Sport 2. Liverpool Antrenor Arsenal Antrenor

Mesajul Simonei Halep, la 3 luni după retragerea din tenis: „Acum e timpul să aflu cine pot fi dincolo de el”

Libertatea acum 3 ore
Simona Halep a transmis, duminică, 11 mai, într-o postare pe rețelele de socializare, că tenisul a fost pentru ea un mentor, un confident și un prieten apropiat, însă simte că a sosit momentul să descopere cine este dincolo de terenul de joc.

Dan Petrescu a reacționat după ce FCSB a luat titlul: „Cine țipă mai tare la arbitrii are succes”

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
Dan Petrescu, antrenorul celor de la CFR Cluj, a reacționat după remiza „feroviarilor” cu Universitatea Craiova, scor 2-2, meci care a trimis titlul de campioană în tabăra celor de la FCSB.

Garry Kasparov: Dacă nu votezi pentru că ai impresia că decizia nu e în mâinile tale, poţi să ajungi ca în Rusia sau China, unde votul tău este irelevant/ Aşa că bucură-te sau doar fii mândru că poţi de fapt să schimbi ceva când alegi un nume - VIDEO

News.ro acum 3 ore
Fostul campion mondial la şah Garry Kasparov a lansat un apel pentru prezenţă la vot, afirmând că dacă nu votezi pentru că ai impresia că decizia nu este în mâinile tale, atunci poţi ajunge ca în Rusia sau China, unde votul cetăţenilor este irelevan

Vremea

București
acum

19°
dum.

7°/21°
lun.

8°/14°
mar.

10°/16°
mie.

8°/19°
Iasi
acum

10°
dum.

5°/11°
lun.

3°/16°
mar.

5°/15°
mie.

6°/17°
Constanta
acum

16°
dum.

9°/17°
lun.

9°/14°
mar.

9°/15°
mie.

9°/16°
Cluj-Napoca
acum

dum.

7°/11°
lun.

2°/13°
mar.

3°/15°
mie.

5°/15°
Timisoara
acum

18°
dum.

6°/18°
lun.

3°/17°
mar.

5°/18°
mie.

6°/18°