Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Spitalul Judeţean, picat în scandalul pe arginţi ai doctoriţelor de la UPU

Publicat in Opinia Buzau, vineri 5 iulie 2013 ·

Colegiul director al unităţii a convins-o, ieri, doar pe medicul Angela Mazdrag să revină la Unitatea de Primiri Urgenţe

Renunţarea celor trei medici de familie la gărzile de la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean Buzău nu a avut vreo legătură cu relaţia contractuală a doctorilor cu unitatea sanitară şi nici cu activitatea solicitantă de acolo. Ba, dimpotrivă.

Doi dintre ei îşi extinseseră activitatea mai mult decât ar fi trebuit, aşa că şi-au atras critici din partea colegilor, intrând în conflict cu Patronatul Medicilor de Familie şi cu Colegiul Judeţean al Medicilor. Mai exact, medicul Angela Mazdrag, preşedintele Patronatului la nivelul judeţului, a atras atenţia că aceste două colege de breaslă, medicii de familie Anca Marinescu şi Gina Câmpeanu, ar avea mai multe puncte de lucru decât le permite legea, ceea ce nu le-ar mai permite să se ocupe de pacienţi aşa cum se cuvine. Urmare acestor discuţii, cei doi medici şi-au dat demisia de la UPU, cu care aveau contracte de prestări servicii şi unde aveau activitate mai mult pe triajul pacienţilor. De asemenea, medicul Angela Mazdrag, medic de familie cu competenţe pe medicina de urgenţă, a renunţat să mai vină la lucru la UPU.

Doar doi medici specialişti la UPU

Cea mai solicitantă secţie a Spitalului Judeţean de Urgenţă Buzău a ajuns astfel în situaţia de a funcţiona doar cu doi medici specialişti, din şapte, alţi doi fiind în concediu medical ori în concediu de odihnă. Asta, în condiţiile în care secţia are prevăzute 11 posturi.

Joi, colegiul director al Spitalului Judeţean Buzău s-a întrunit pentru a găsi o soluţie pentru ca pacienţii celei mai mari unităţi spitaliceşti din judeţ care au nevoie de asistenţă medicală de urgenţă să nu aibă de suferit, iar în urma discuţiilor cu fiecare în parte, medicul Angela Mazdrag a decis să revină la

Articolul in Opinia Buzau >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sorin Grindeanu acuză „USR că plagiază fără rușine amendamentele PSD și se mai și laudă cu asta”. Ce a spus despre reducerea subvenției pentru partide

HotNews acum 7 ore
Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, i-a acuzat pe cei din USR că au „pornit pe calea plagiatului” și susține că „parlamentarii social-democrați sunt cei care au propus, de fapt, reducerea cu 40% a subvenției alocate partidelor politice”.

Bolojan: Reforma pensiilor speciale va fi în al doilea pachet de măsuri, pe care îl vom prezenta până la finalul lunii iulie

G4Media acum 9 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Premierul Ilie Bolojan a declarat, luni seara, la Antena 1, că reforma pensiilor speciale va fi cuprinsă în al doilea pachet de măsuri, pe care Guvernu îl va prezenta până la finalul lunii iulie. Urm

Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit, demis de Vladimir Putin, a fost găsit împușcat

Ziua Constanta acum 10 ore
Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit s-a sinucis prin împușcare, anunță luni publicația Izvestia, preluată de Reuters, citată de Agerpres. Președintele rus Vladimir Putin îl destituise luni pe Starovoit printr-un decret, la puțin p

Ursula von der Leyen, despre moțiunea de cenzură împotriva sa: „O tactică din cel mai vechi manual al extremiștilor”

HotNews acum 9 ore
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a calificat luni moțiunea de cenzură depusă împotriva sa drept o încercare „preluată direct din cel mai vechi manual al extremiștilor”, potrivit AFP. Moțiunea de cenzură va fi dezbătută luni și vot

„Nu vrem un împărat”. Reacțiile țărilor din BRICS în fața amenințărilor lui Donald Trump

HotNews acum 6 ore
Națiunile în curs de dezvoltare care au fost prezente la summitul BRICS, luni, la Rio de Janeiro, au respins acuzația lui Donald Trump cum că ar fi „antiamericane”, iar președintele brazilian a declarat că lumea nu are nevoie de un „împărat”, când a

Trump anunță tarife de 25% pentru Japonia și Coreea de Sud. Avertismente transmise prin scrisori oficiale

HotNews acum 7 ore
Președintele Donald Trump a anunțat luni că Statele Unite vor impune o taxă vamală de 25% pentru importurile din Japonia și Coreea de Sud, începând cu 1 august. Liderul de la Casa Albă a prezentat astfel primele două scrisori adresate partenerilor c

Marius Tucă Show începe marți, 8 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Liviu Dragnea

Cancan acum 7 ore
Invitatul zilei este Liviu Dragnea, fost lider al PSD. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Ilie Bolojan explică de ce mamele aflate în perioada de creştere a copilului şi pensionarii cu pensii mai mari de 3.000 de lei trebuie să achite contribuţii la sănătate: Nu mai putem fi o ţară de excepţii, pentru că nu ne mai putem permite

News.ro acum 7 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat, luni seară, că era necesară creşterea numărului de persoane care contribuie la fondul de asigurări de sănătate, de aceea s-a găsit soluţia de a plăti mamele aflate în perioada de creştere a copilului şi pensionarii

George Simion face sondaj pe Facebook după ce a anunțat o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan: „Dacă pică, vreți să mai atacăm la CCR măsurile fiscale?”

HotNews acum 6 ore
Liderul AUR, George Simion, a lansat luni seară un sondaj pe Facebook, după ce partidul său a anunțat că va depune o moțiune de cenzură împotriva Guvernului condus de Ilie Bolojan, care și-a angajat astăzi răspunderea pentru pachetul fiscal. Simion

Șoc în politica franceză: un deputat proeminent de dreapta s-a sinucis

Adevarul acum 6 ore
Un om politic de dreapta, cunoscut pentru verticalitatea și convingerile sale, a fost găsit spânzurat în locuința sa din Anet. Clasa politică franceză este în doliu.

Vremea

București
acum

24°
mar.

24°/38°
mie.

18°/35°
joi

14°/29°
vin.

16°/29°
Iasi
acum

24°
mar.

24°/40°
mie.

18°/32°
joi

16°/24°
vin.

15°/24°
Constanta
acum

19°
mar.

19°/31°
mie.

22°/27°
joi

17°/28°
vin.

18°/26°
Cluj-Napoca
acum

18°
mar.

18°/36°
mie.

14°/23°
joi

13°/14°
vin.

13°/16°
Timisoara
acum

17°
mar.

10°/34°
mie.

14°/21°
joi

11°/20°
vin.

14°/24°