Preşedinte al Uniunii Internaţionale a Romilor și autintitulatul rege al romilor, Florin Cioabă, a cerut Bisericii Catolice sprijin pentru creștinarea copiilor romi și construirea de biserici, la seminarul ”Dignitas Humanae Institute”, organizat la Vatican în perioada 27-29 iunie.
Potrivit lui Cioabă, la seminarul la care a participat și în calitate de președinte al Centrului Creștin al Romilor, au fost prezenți ”o parte dintre cei mai de seamă cardinali de la Vatican” și s-a discutat despre viziunea pe care societatea trebuie să o aibe asupra familiei.
În acest context, Florin Cioabă le-a solicitat cardinalilor o întâlnire cu însăși Papa Francisc pentru a discuta problema romilor și le-a cerut de asemenea ajutor pentru creștinarea copiilor romi și construirea de biserici.
”Biserica Catolică are deja un plan de măsuri pentru cei care vor să fie sprijiniți. În marea parte a țărilor europene, romii sunt catolici. Ne va ajuta poate în construirea de biserici, în promovarea religiei creștine pe care romii ar putea chiar să o studieze în instituțiile de la Vatican. Noi trebuie să promovăm valorile creștine, trebuie să ne creștem copii sub această valoare a creștinizării și nicidecum să-i lăsăm să facă tot ce vor ei, să ajungă la droguri, la prostituție și altele”, a declarat Florin Cioabă.
Regele Romilor a mai spus că a găsit deschidere la Roma și că Biseerica Catolică a tras un semnal de asupra valorilor creștine care sunt în pericol să se piardă în fața valorilor moderne europene. În plus, Cioabă a declarat că niciodată Biserica Ordodoxă nu a oferit niciodată un sprijin real comunității de romi.
”De asemenea, am văzut această deschidere a Bisericii Catolice către romi, către creștinizare. Este ceva foarte important pentru noi. De exemplu, Biserica Ortodoxă, care a ținut romii pentru 500 de ani în robie, nu