Şopârla noastră s-a aflat, zilele trecute, la Bucureşti, cu treburi importante. Fiindcă a avut cam mult timp liber, şopârlica a dat o fugă până la Patriarhie, pentru a se întâlni cu un amic. Când ajunge la intrare, ce să vezi, parcă îi ştia pe doi domni extrem de supăraţi, care-şi spuneau of-ul unui oficial al Patriarhiei. Şopârla îşi aminteşte că i-a văzut pe respectivii la Bodrog, unde sunt călugări şi cică pe unul parcă l-ar chema Teofan şi nu mai ştie cum, iar pe celălalt Iustin şi nu mai ştie cum.

Dar oare ce făceau doi călugări de la Bodrog tocmai la Patriarhie? Din discuţii, şopârla a tras concluzia că cei doi au mers la Bucureşti cu o petiţie. În care scria că n-ar avea condiţii propice pentru a se ruga, că au nelinişti de ordin material. Că, pe scurt, n-au bani destui, fiindcă statul le plăteşte un salariu minim pe lună la fiecare. Or, cu aceşti bani, susţineau cei doi, nu se poate trăi, nici măcar la mănăstire.

Acuma, poate o fi fost şopârlica noastră în vreo stare nefericită, n-o fi auzit bine, că noi călugări să se plângă că n-au bani n-am văzut şi nici n-am auzit să existe. Noi ştiam că un călugăr n-are nevoie de bani, nici pentru mâncare, nici pentru şedere, având tot ce e nevoie în curtea mănăstirii. Cel puţin aşa am văzut pe unde am umblat. Călugării muncesc în gospodăria mănăstirii, cresc animale, lucrează pământul, iar în rest se roagă, nu au nevoie de bani. Poate o fi vreo modă nouă asta cu banii, că şopârla se jură că cei doi aveau la ei nişte telefoane ultimă generaţie, iar unul vorbea de ceva Jeep de la Alba Iulia care consumă cam mult. Fiind la graniţa cu vestul, e posibil să fi luat şi unii de la Bodrog din apucătirle occidentalilor.

Totuşi, nouă ne vine greu să credem că cei doi călugări s-au dus la Patriarhie să se plângă de faptul că n-au destui bani, la care le mai zice în popor şi ochiul dracului. Cel mai probabil,