Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Spitalul Judeţean are secție nouă de Dermatologie [FOTO]

Publicat in Covasna Media, joi 4 iulie 2013 ·

Investiția de peste 250.000 de lei a fost realizată cu sprijinul unor oameni de afaceri locali

Spitalul Județean de Urgențe Sfântu Gheorghe a inaugurat ieri noua Secție de Boli Dermato-Venerice (Dermatologie), aceasta fiind amplasată în incinta clădirii de Boli Infecțioase. Investiția în noile spații ale Secției se ridică la peste 250.000 de lei, o parte din bani reprezentând fonduri proprii ale Spitalului, o altă parte venind din partea mai multor sponsori locali – Walor Ro SRL, Cobem Invest SRL, Baumeister SRL, Multinumber SRL, Restaurantul Pivnița Sfântu Gheorghe, Phyton SRL, Conico SRL, Olosz Gergely și RCS/RDS Sfântu Gheorghe.

Managerul Nagy András Robert a declarat că o nouă locație pentru Dermatologie era absolut necesară pentru a ridica standardele Spitalului și pentru a contribui la un grad ridicat de confort pentru pacienți.

„Unii nu s-au gândit că ar trebui dezvoltată și Secția de Dermatologie, dar noi, echipa nouă, am reușit să o punem la punct, cu ajutorul unor oameni de afaceri. Toată lumea știe condițiile vechi ale Dermatologiei, de necomparat cu cele de azi. Oamenii de afaceri ne-au ajutat prin sponsorizări, iar din cei 250.000 de lei cât a fost totalul investiției, sponsorii noștri au asigurat valoarea manoperei, adică 100.000 de lei, iar Spitalul a asigurat materialele”, a declarat managerul Spitalului.

Potrivit acestuia, pe lângă mobilierul nou și modern, secția beneficiază acum și de o rețea nouă de oxigen și o rețea de curent slab pentru nurse-call, dorindu-se noi investiții pe partea de aparatură. Noua secție are șapte saloane care însumează 12 paturi, iar unul dintre saloane beneficiază de un grup sanitar special, care poate fi folosit inclusiv de persoanele cu dizabilități fizice.

Bolile venerice se mențin în limite normale

Șefa Secției de Dermatologie, Mild Edit, a ținut să aducă mulțumiri conducerii Spitalu

Articolul in Covasna Media >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Moțiunea AUR împotriva Guvernului Bolojan, în dezbatere luni

Ziua Constanta acum 25 minute
Moțiunea de cenzură depusă de parlamentarii AUR împotriva Executivului și intitulată „Au ruinat țara și acum îi obligă pe români să achite nota de plată - afară cu Guvernul ipocrit” va fi dezbătută și supusă votului luni, de la ora 15:00, în plenul

Rusia afirmă că drone ucrainene au atacat un centru de instruire al centralei nucleare de la Zaporojie

News.ro acum 17 minute
Drone ucrainene au atacat duminică seara un centru de instruire al centralei nucleare de la Zaporojie, a declarat luni administraţia instalată de Rusia la centrala controlată de Rusia în Ucraina, relatează Reuters. „Inamicul a folosit trei vehicule

Preşedintele Nicuşor Dan susţine luni o conferinţă de presă

News.ro acum o ora
Preşedintele României, Nicuşor Dan, susţine luni, la ora 10, o conferinţă de presă, în care este aşteptat să-şi spună punctul de vedere cu privire la primul pachet de măsuri economice al Guvermului Bolojan, dar şi la cel care urmează. De asemenea, a

Donald Trump, HUIDUIT la finala Cupei Mondiale a Cluburilor câștigată de Chelsea în fața lui PSG. A înmânat trofeul învingătorilor

Gandul acum 17 minute
Președintele american Donald Trump a fost primit cu huiduieli la finala Cupei Mondiale a Cluburilor, disputată duminică în apropiere de New York, între Paris Saint-Germain și Chelsea Londra. Deși a urcat pe podium pentru a înmâna trofeul și medaliil

Atac armat la o biserică din Kentucky, după ce un polițist a fost împușcat pe aeroport. Suspectul a fost ucis

HotNews acum 9 ore
Mai multe persoane, inclusiv un ofițer de poliție din Kentucky, au fost rănite într-o serie de atacuri armate în zona orașului Lexington, au anunțat guvernatorul statului și poliția statală din Kentucky pe platforma X, conform Reuters și CNN. Poliți

Horoscop pentru luni, 14 iulie 2025. Relațiile cu șefii și autoritățile sunt frecvente pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum 18 minute
Berbec Esti cufundat în visare si cu greu poti relationa cu lumea exterioară. Ti se pot accentua temerile profunde, dar si unele afectiuni mai vechi sau mai noi. Controlează-ți stările interioare si astfel vei reuși să ameliorezi si sănătatea întreg

Trump va trimite rachete Patriot în Ucraina. „Putin vorbește frumos, iar seara bombardează”

Adevarul acum 23 minute
Președintele american Donald Trump și-a anunțat intenția de a trimite sisteme de apărare aeriană Patriot în Ucraina, în contextul intensificării atacurilor rusești asupra teritoriului ucrainean.

SuperLiga: CFR Cluj a învins Unirea Slobozia într-un meci cu două goluri anulate

HotNews acum o ora
Echipa CFR Cluj a învins duminică seara, pe teren propriu, scor 2-1, formaţia Unirea Slobozia, în prima etapă din Superligă, transmite News.ro. Gazdele au deschis scorul în minutul 15, când Postolachi a profitat de o greşeală a lui Coadă şi a înscri

REZUMAT VIDEO Campioană în premieră la Wimbledon, după finala de la dublu feminin

Gazeta Sporturilor acum 12 ore
Wimbledon are noi campioane la dublu feminin! Perechea ruso-belgiană formată din Veronika Kudermetova (28 de ani) și Elise Mertens (29 de ani) a ridicat trofeul duminică, pe terenul central de la All England Club.

VIDEO Chelsea, campioana lumii: Victorie surprinzătoare cu PSG în finala CM al Cluburilor

G4Media acum 22 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Chelsea este campioana lumii, titlu cucerit după ce a câștigat categoric, scor 3-0, finala Campionatului Mondial al Cluburilor disputată împotriva lui PSG. Porniți ca favoriți, francezii s-au văzut c

Vremea

București
acum

24°
lun.

20°/37°
mar.

23°/36°
mie.

22°/35°
joi

22°/31°
Iasi
acum

23°
lun.

19°/35°
mar.

18°/33°
mie.

18°/31°
joi

19°/29°
Constanta
acum

28°
lun.

20°/32°
mar.

22°/29°
mie.

22°/28°
joi

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

18°
lun.

17°/31°
mar.

19°/31°
mie.

18°/29°
joi

16°/25°
Timisoara
acum

21°
lun.

20°/35°
mar.

21°/35°
mie.

21°/34°
joi

16°/27°