Expoziţiei-duet „Însemne” de la Galeria Simeza* îi este caracteristică o anume agitaţie poetică fină, aproape diafană. Lectura ansamblului mesajelor/formelor expuse îţi creează o sugestie de tempo ondulatoriu, de spaţiu comun populat cu nelinişti, un fel de teritoriu modern-romantic de sugestie baudelairiană, încercând să definească geniul, creaţia, arta: „inspiraţia are o oarecare legătură cu congestia; şi orice gândire sublimă este întovărăşită de o zguduire nervoasă”.** În cuvinte simple spus, arta se poate ivi (şi) din astfel de nelinişti căutătoare, născute din cercetări lăuntrice interogând rosturile lumii, viului, tainelor acestora. Întrebări proprii, intime, care nasc răspunsuri mereu personale.

Csapo Reka Dup îşi sprijină poetica formelor pe temeiul unei discipline a verticalelor dinamice în căutarea ritmului. Striaţiile slab arcuite ale „tanagralelor” migrează, cu zoom, în pseudostatuile numite Arcane. Aici, geometria suprafeţelor este complexă, multiplă, sincretică: formele evocă, pe de o parte, originea statuarei moderne colate din fragmente, deodată artă şi arheologie, trecut patrimonial şi prezent estetic. Te simţi transmutat într-un muzeu ad-hoc, reinvitat să asişti la descoperirea şi expunerea obiectului de artă - senzaţie la care contribuie din plin şi mărimea obiectelor zise „mari”, explicit destinate contemplării. Actul artistic se auto-creează, se auto-defineşte, se auto-instaurează. Pe de altă parte, articularea pieselor componente mimează jocul înalt-artistic, gen fior avangardist, acolo unde erau foarte importante nu neapărat superficiile, dar tensiunea zonelor de contact, spaţiile de „ciocnire”, care aveau avantajul de a genera teritorii artistice spontane, proaspete, negândite, dar tocmai de aceasta socotite cu atât mai „valabile”. Ritmul liniaturii evocat mai sus are, astfel, rolul de a puncta, în masa formei, zone de verticalitate