Profesor doctor Vasile Ursachi pregătește un proiect tehnic de restaurare a cetății, împreună cu câțiva ingineri. Acest proiect ar putea ajuta la obținerea finanțării pentru restaurarea monumentului.
Cetatea Nouă a Romanului de la Gâdinți și Cetatea de la Soroca (Republica Moldova) au în comun același ctitor: Ștefan cel Mare. Ceea ce le deosebește este starea în care se află cele două monumente și implicarea autorităților în protejarea lor. Dacă Cetatea de la Soroca (1499) este în picioare, Cetatea Nouă a Romanului (1466) zace sub pământ, apărată doar de vegetația forestieră lăsată anume să crească pentru ca ruinele fortăreței să nu fie vizibile și să dispară cu totul în curțile oamenilor.
Promisiuni efemere, precum poezia, în fața nemilosului timp
Valoarea istorică și arhitecturală și unicitatea construcției au făcut ca monumentul de la Soroca să fie inclus de UNESCO pe lista monumentelor protejate. De partea cealaltă a Prutului, Cetatea Nouă a Romanului suferă de ani buni, iar degradarea continuă a acesteia nu a îngrijorat pe nimeni. Așa se face că monumentul de arhitectură militară de la Gâdinți nu a fost niciodată o prioritate a comunei, județului sau a vreunui minister, cu atât mai puțin a vreunui om de cultură sau politician.
Restaurarea Cetății Soroca face parte dintr-un proiect transfrontalier, “Bijuterii medievale”, realizat cu fonduri de la Uniunea Europeană. Proiectul include și restaurarea cetăților Hotin și Suceava. Se dorește ca, prin restaurare, a cărei valoare se ridică la 2,7 milioane de euro, Cetatea Soroca să arăte ca în perioada medievală, specialiștii având ca model un tablou al cetății din 1788. “Pentru Cetatea Soroca, patrimoniu UNESCO, a fost mai ușor să se acceseze fonduri europene. În acest caz vorbim de un proiect transfrontalier, la care și-au dat concursul atât Republica Moldova, cât și județul Suceava. În perioad