Absolvenții clasei a VIII-a au trecut, în urmă cu o săptămână, prin emoțiile Evaluării Naționale. Cei peste 3.500 de elevi înscriși la examen au avut de trecut prin două probe, una de Limba și literatura română și una la Matematică. Peste 2.930 dintre elevii care s-au prezentat la cele două probe ale Evaluării au reușit să obțină o notă mai mare de cinci.
Printre candidații care au susținut anul acesta Evaluarea Națională s-au numărat și câțiva care au fost nemulțumiți de rezultatele obținute, astfel că, în aceeași zi în care au aflat rezultatele, respectiv pe data de 29 iunie, au și depus contestații. Este vorba despre un număr de 221 de elevi: 135 dintre aceștia au depus contestații la Limba română, iar 86 la Matematică. Potrivit reprezentanților Inspectoratului Școlar Județean Gorj (ISJ), 131 de elevi au obținut note mai mari decât cele inițiale, în urma contestațiilor. ,,În urma contestațiilor, un număr de 131 de elevi din cei 221 care au depus contestații, au primit note mai mari; pentru trei dintre aceștia, notele s-au mărit chiar cu două puncte. Astfel, la limba română avem 37 de note mărite și două scăzute, iar la matematică avem 94 de note mărite și o notă scăzută”, a spus Ion Ișfan, inspector școlar general în cadrul ISJ Gorj.
Promovabilitate de 83,73%
Potrivit informaţiilor transmise de către Inspectoratul Şcolar Judeţean Gorj pe site-ul oficial al instituţiei, din cei 3.560 de elevi înscrişi anul acesta la Evaluarea Naţională, doar şapte elevi au reuşit să obţină nota maximă la ambele probe ale examenului, promovabilitatea fiind de 83,73%, cu câteva procente mai mare decât rezultatul din anul şcolar anterior.
Absolvenții clasei a VIII-a au trecut, în urmă cu o săptămână, prin emoțiile Evaluării Naționale. Cei peste 3.500 de elevi înscriși la examen au avut de trecut prin două probe, una de Limba și literatu