“Celebrăm”, zilele acestea, un an de la puciul U.S.L. Evenimentele politice de la sfârşitul lunii iunie, începutul lunii iulie ale anului trecut au năucit în egală măsură presă, societate civilă, scenă politică, populaţie. Au fost atât de multe şi atât de rapide, încât riscai să le pierzi şirul. Au fost zile în care Puterea ne-a obligat să asistăm la două-trei acte consecutive de abuz din partea sa – abuz care a mers de la imixtiune în activitatea unor instituţii ale statului de drept, până la forţarea Constituţiei şi sfidare la adresa legii. Dovedind astfel că nu-i pasă nici de lege, nici de reguli democratice, nici de voci ale ambasadelor străine acreditate în România ori de ale unor instituţii europene.
Într-o lună de zile, prin acel atac la adresa instituţiilor statului de drept şi a democraţiei, Puterea “cucerise” tot ce era de cucerit, subordonase tot ce era de subordonat, redusese la tăcere tot ce a putut. Acele evenimente au dovedit că legea poate fi interpretată după bunul plac al unui om şi al câtorva din jurul lui. Şi au mai dovedit că, dacă nu poate fi interpretată, este schimbată. Dacă nu poate fi nici schimbată, este eludată sub masca unei aparente tente de legalitate. Puse pe cap la cap, au dus la concluzia că factorul generator ar fi hatârul unui om.
Nu a mai vrut primul-ministru“intelectuali ai lui Băsescu” în funcţii publice? I-a înlăturat. Fără explicaţii. Cu staff-ul I.C.C.M.E.R. a fost simplu. “Execuţia” s-a făcut fără probleme, dat fiind că instituţia este în subordinea Guvernului. În cazul I.C.R., lucrurile au fost mai complicate. Deşi oamenii din vârful acestei structuri au fost încadraţi în acelaşi cerc al “intelectualilor lui Băsescu”, deci indezirabili alianţei de guvernare, pentru simplul fapt că nu gândesc şi nu spun ceea ce voia Puterea să audă, legea nu i-a conferit dreptul primului-ministru de a-i înlăt
