Helen Gillespie a fost întotdeauna obsedată de felul în care arată. Voia să fie acceptată în rândul colegelor ei de la şcoală, aşa că la vârsta de 10 ani s-a apucat să ţină dietă.
S-a privat de alimentele sănătoase pentru dezvoltarea unui trup armonios, aşa că în viaţa ei a început coşmarul.
După doar 2 ani, de când a început curele de "slăbire", adolescenta Helen cântărea numai 17 kilograme. Însă în momentul în care a fost internată în spital, şi pusă direct pe perfuzii, Helen avea 12 kilograme.
Medicii nu îi mai dădeau nicio speranţă de viaţă, mai ales că, din cauza faptului că s-a apucat de diete înainte de pubertate, trupul ei a fost afectat iremediabil.
Sânii nu i-au mai crescut, la fel şi şoldurile, iar acum, când Helen a împlinit 30 de ani, corpul ei arată ca cel al unei fetiţe de clasa I.
Medicii i-au spus că, deşi are 30 de ani, oasele sale sunt la fel de fragile şi au o structură asemănătoare cu oasele unor persoane de 80 de ani. Deşi regretă deciziile luate în copilărie, Helen spune că este mulţumită de felul în care arată, ba chiar este foarte atentă la ce mănâncă.
Citeşte mai multe despre: diete anorexie anorectica
Helen Gillespie a fost întotdeauna obsedată de felul în care arată. Voia să fie acceptată în rândul colegelor ei de la şcoală, aşa că la vârsta de 10 ani s-a apucat să ţină dietă.
S-a privat de alimentele sănătoase pentru dezvoltarea unui trup armonios, aşa că în viaţa ei a început coşmarul.
După doar 2 ani, de când a început curele de "slăbire", adolescenta Helen cântărea numai 17 kilograme. Însă în momentul în care a fost internată în spital, şi pusă direct pe perfuzii, Helen avea 12 kilograme.
Medicii nu îi mai dădeau nicio speranţă de viaţă, mai ales că, din cauza faptului că s-a apu