Am intrat în era indignaţilor. Toată lumea e revoltată de ceea ce se întâmplă în toată lumea. Sursa: OCTAVIAN COCOLOȘ
Avem, la mare distanţă geografică sau culturală, revoltele altora: un milion de brazilieni în stradă, junii turci din Istanbul, piaţa centrală din Cairo, unde purulenţa insurgenţei e necontenită, mase arabe încinse cu turban şi kalaşnikov, pakistanezi surescitaţi, indieni gata să calce în picioare pacifismul lui Ghandi, aborigeni alcoolizaţi şi scoşi din minţi, femei indoneziene cu nervii întinşi, ţărani chinezi răsculaţi prin provincii muntoase, nigerieni enervaţi, sudafricani prinşi în bătălia pentru medicamentele generice anti-sida. Un cazan în plină fierbere !
Există însă şi cazuri de proximitate: vecinii bulgari, francezii de dreapta care nu vor legalizarea căsătoriilor gay, ungurii prin Budapesta, fiecare la locul lui, într-o adunare globală scoasă din pepeni. Occidentalii o duc bine, dar sunt nemulţumiţi de guverne şi de mersul lucrurilor. Noi o ducem mai rău, dar nu căutăm binele comun: iubim zâzania, scandalul, tevatura, datul în stambă, gălăgia, tapajul. Şi protestăm care încontro: pe forumuri, la adunări cu fursecuri şi Power Point, pe facebook, la o bere, pe terasele mereu pline. Ni se pare - ne-a spus-o şi Lucian Boia – că suntem ”altfel”.
Ne-am dori să prosperăm, să acuzăm plictiseli elveţiene, dar nu ne deranjează nici gândul că suntem daţi naibii: ca la noi, la nimenea! Şi totuşi, parcă tot am vrea să intrăm în rândul acestei lumi nebune care, graţie echipamentelor mediatice, ni se oferă atât de generos. Se produce o contaminare psihologică: te uiţi la alţii şi ţi-e greu să nu le urmezi exemplul de ebuliţie colectivă. În realitatea ei masivă, societatea mondială e mult mai liniştită decât pare. Numai că presa de orice fel şi de pe orice meridian selectează anomalia, excesul, senzaţionalul, hemoglobina, vânătaia, atacul l