În urmă cu doi ani scriam despre lovitura de stat de la Cairo. “Fuga din Egipt” se numea gândul meu de atunci. Zilele acestea, pe malurile Nilului se petrece iarăşi, statul nord-african e lovit din nou de “revoluţionarii” militari. Articolul din 25.02.2011 rămâne dureros de actual, iar dacă nu mă credeţi, recitiţi-l, vă rog !
“Tiranul” Mubarak a fugit ! Egiptenii cântă şi dansează, flutură steagul naţional şi ţipă ca nişte posedaţi: ”Egiptul e liber! Libertate!” Pieţele şi străzile s-au umplut cu cete rufoase, care se scălâmbăie în fel şi chip. Îşi sărbătoresc caraghios clipa de amăgire. N-au timp să cântărească momentul, să-l măsoare pentru viitorul ce pândeşte din fumul prafului de puşcă. Dar nici nu-i interesează altceva decât bucuria asta din care nu ştiu să se înfrupte altfel. “În jurul minciunii, oamenii roiesc ca muştele deasupra prăjiturii cu miere”, e de părere scriitorul Mika Waltari în romanul “Egipteanul”. Într-adevăr, căci libertatea e minciuna cea mai gogonată pe care oamenii au scornit-o. În jurul ei au roit şi vor roi de-a pururi noroadele în transă, ademenite de miresmele irezistibile ale “prăjiturii cu miere”. Acum e rândul egiptenilor, după ce şi tunisienii au aruncat în aer o ţară atrăgătoare, sigură şi stabilă. În urmă cu două decenii, şi românii se mutaseră în stradă, ameţiţi de minciuna asta a libertăţii. Şi au rămas acolo multă vreme, până ce-au realizat că libertatea în sărăcie e degeaba. Când s-au dezmeticit era prea târziu, fiindcă neguţătorii noii vremi îi arvuniseră deja la tarabele capitaliste.
În Cairo se chefuieşte bezmetic de săptâmâni în şir. Şeful serviciilor secrete abia ce-a anunţat poporul că “Ultimul Faraon” a demisionat. Puterea a trecut oficial în mâna unui consiliu al forţelor armate. “Am reuşit, Egiptul este liber! Este cea mai frumoasă zi din viaţa mea!” se strigă tâmp în Piaţa Tahrir şi cum să nu-i
