Cândva, în viitor, Petrosani, Dealul Institului, lângã Bibliotecã:
Gânduri cãtre Bunul Dumnezeu:
„Trei yuani pentru cutia milei si 10 pentru un acatist dedicat examenului de matematici speciale”. Student anul II…
„La cutia milei bag 1 yuan si de restul pun la acatiste cã iar am picat colocviul la psihologie si mai am de adunat credite sã trec anul. Poate în suma asta intrã si chimia”, studentã anul I.
„Mã închin acum si sper sã îmi dea un 5 la economie, cã s-a zis cu creditele si tata aflã cã iar îs repetent. Doamne ajutã! Sã aibã profa milã de noi, cã nu am reusit cu grupa sã aranjãm. Poate vrea la toamnã! Amin!”, student la Stiinte Economice anul III.
Intru pe usa din lemn, soarele bate dinspre miazãzi si mã închin. Sunt în biserica ridicatã de profesorii de aici (Nan si Bolundut, pictati printre sfinti). Vãd bine o grãmadã de cutii ale milei. Mila Domnului sã ne ajute! Pe noi si pe profesorii care iau spagã, ca si pe cei care sunt frãmântati de gândul cã sunt prea corecti si nu obtin nimic.
Silabisesc si pe prima etichetã lipitã pe o cutie asezatã prima dinspre amvon. Scrie „catedra de economie”, semn cã acolo pui banii dacã vrei sã treci anul si esti student la ei. Mai sunt si altele mai mici, pentru mate, mecanisme, lucrãri de diplomã, ori „iertarea pãcãtosilor”. Mã plimb încet sã nu îi deranjez pe cei care deja discutã cu Divinitatea cum sã treacã anul si caut cutia milei pentru „dileme”. Da! Am o mare dilemã: „Oare sunt în biserica potrivitã?” Dar aici sunt si cutii pentru Senat, Rector si Prorectori, cã sunt si ei pãcãtosi.
Am fost mereu un indolent care am stat degeaba si care mereu m-am gândit cã m-am deplasat „decât” concetric, între maternitatea în care am venit pe lume, scoala în care am învãtat sã silabisesc, iar acum stau la câtiva pasi de Universitatea care si-a fãcut bisericã. De aici o sã ajung cândva la ci
