Bebeluşii vor primi gratuit şi vaccinul pneumococic, care va fi introdus de Ministerul Sănătăţii în Programul Naţional de Imunizări, din toamnă. Într-un comunicat de presă postat, ieri, pe site-ul Ministerului Sănătăţii, se precizează că se „pregăteşte procedura de licitaţie pentru achiziţionarea vaccinului pneumococic. Ne aflăm în faza de elaborare a caietelor de sarcini şi intenţionăm demararea procedurii la începutul lunii august, astfel încât în lunile noiembrie-decembrie să avem vaccinul necesar începerii vaccinării gratuite a copiilor în vârstă de până la 2 ani în cadrul programului naţional de imunizare”.
Direcţia de Sănătate Publică Vrancea a solicitat patru mii de doze din acest vaccin urmând ca, din toamnă, să fie administrat în trei doze copiilor de 2, 4 şi 14 luni. „Imunizarea cu acest vaccin este foarte importantă pentru copii, deoarece din cauza acestor boli, care sunt cauzate de pneumococ, copiii pot rămâne cu sechele pe viaţă sau chiar deceda. În primii 3-4 ani de viaţă, copilul este predispus la aceste boli, pentru că pneumococul este prezent peste tot, iar copiii au imunitatea scăzută”, spun medicii.
În prezent, acest vaccin se poate procura din farmacii doar pe bază de comandă şi prescripţie medicală, pentru că poate fi administrat doar de un cadru medical specializat şi doar atunci când copilul este perfect sănătos. Preţul unei singure doze variază între 200 şi 300 de lei, fiind necesare trei.
Bebeluşii vor primi gratuit şi vaccinul pneumococic, care va fi introdus de Ministerul Sănătăţii în Programul Naţional de Imunizări, din toamnă. Într-un comunicat de presă postat, ieri, pe site-ul Ministerului Sănătăţii, se precizează că se „pregăteşte procedura de licitaţie pentru achiziţionarea vaccinului pneumococic. Ne aflăm în faza de elaborare a caietelor de sarcini şi intenţionăm demararea procedurii la începutu