Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Suntem tot peste 20 de milioane de persoane

Publicat in Bursa, joi 4 iulie 2013 ·

Populaţia stabilă a ţării noastre, la 20 octombrie 2011, era de 20.121.641 persoane din care 10.333.064 femei (51,4%), potrivit unui comunicat de pres emis de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Primele 6 judeţe, cu excepţia Municipiului Bucureşti (1.883,4 mii), ca număr de populaţie stabilă sunt Iaşi (772,3 mii), Prahova (762,9 mii), Cluj (691,1 mii), Constanţa (684,1 mii), Timiş (683,5 mii) şi Dolj (660,5 mii persoane). Covasna (210,2 mii), Tulcea (213,1 mii), Sălaj (224,4 mii), Mehedinţi (265,4 mii), Ialomiţa (274,1 mii) şi Giurgiu (281,4 mii) sunt judeţele cu cel mai mic număr de persoane ce fac parte din populaţia stabilă.

Recensământul Populaţiei şi Locuinţelor a avut loc în perioada 20-31 octombrie 2011. Potrivit rezultatelor preliminare, anunţate în luna august 2012, populaţia stabilă a ţării noastre este alcătuită din 19.043.767 persoane având domiciliul sau reşedinţa în ţara noastră. Dintre acestea, 51,3% sunt femei, iar 48,7% bărbaţi.Recensământul a fost marcat de o serie de probleme, încă din etapa de culegere a datelor. Partidele din opoziţie au acuzat Guvernul de atunci că intenţionează să folosească datele în scop electoral, încurajând populaţia să nu îşi declare Codul Numeric Personal. De asemenea, multe persoane au declarat că nu au fost recenzate.

Din cauza desfăşurării defectuoase a procesului, s-a constatat o subevaluare a populaţiei.

Pentru a rezolva această problemă, INS a apelat la bazele de date ale unor surse administrative, respectiv Agenţia Naţională de Administraţie Fiscală (ANAF), Registrul General de Evidenţă a Salariaţilor, Casa Naţională de Pensii şi Alte Drepturi de Asigurări Sociale (CNPAS), Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS), Agenţia Naţională de Ocupare a Forţei de Muncă (ANOFM), Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială (ANPIS) şi Ministerul Educaţiei Naţionale (MNE), au precizat

Articolul in Bursa >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Alertă în România după ce avioane ucrainene au intrat în spațiul nostru aerian. Aeronave de luptă F-16 și Eurofighter, ridicate de la sol. Anunțul MApN

HotNews acum o ora
Avioane ucrainene au fost detectate, în noaptea de duminică spre luni, în spațiul aerian al României, după un atac al rușiilor cu rachete și drone asupra unităților militare din Ucraina, a anunțat Ministerul Apărării Naționale, care a precizat că ae

Șase dosare penale și zeci de amenzi, după protestul cu îmbrânceli între manifestanți și forțele de ordine din Piața Victoriei

HotNews acum 2 ore
Jandarmii și polițiștii au întocmit 6 dosare penale, pentru ultraj, distrugere, instigare publică, împiedicarea sau îngreunarea circulației pe drumurile publice și port sau folosire fără drept de obiecte periculoase, după protestul de duminică, din

Peste 1.500 de blocuri din Capitală rămân fără apă caldă. Care sunt zonele afectate de lucrări la rețeaua termică

Adevarul acum 14 minute
Compania Municipală Termoenergetica București (CMTEB) S.A. anunță, luni, că în următoarele zile se vor efectua lucrări de înlocuire, modernizare și de reparații pe conductele rețelei termice, în mai multe zone din Capitală.

Cod roșu de caniculă în șase județe și București. Temperaturi de 41 de grade prognozate de meteorologi

HotNews acum o ora
ANM a emis mai multe avertizări de căldură extremă valabile pentru luni și marți. Până spre sfârșitul săptămânii valul de căldură, canicula și disconfortul termic vor persista în vestul, sudul și parțial centrul țării, au anunțat meteorologii. Canic

PSD amenință din nou cu ieșirea de la guvernare. Paul Stănescu: „Reformele nu se fac cu teroare administrativă”

Adevarul acum o ora
Paul Stănescu subliniază că PSD nu poate accepta ca partenerii de coaliţie, USR şi PNL, sǎ atace continuu partidul, dar sǎ aibǎ votul de susţinere al social-democraţilor când e vorba de asumarea răspunderii. Secretarul general al PSD critică dur noi

Paul Stănescu - „PSD trebuie să decidă urgent dacă mai rămâne la guvernare”. Se impune ședință de urgență în coaliție

Ziua Constanta acum o ora
Secretarul general al PSD, Paul Stănescu, a declarat astăzi, 21 iulie 2025, că se impune de urgență o ședință a coaliției pentru a discuta măsurile economice care, în opinia sa, afectează nejustificat administrațiile locale, investițiile publice și

România, sub cupolă de foc! COD ROȘU de caniculă: temperaturi de peste 41 de grade la umbră

Cancan acum 15 minute
România, sub un nou val de căldură! Temperaturi extreme, nopți tropicale și furtuni izolate în perioada 21–28 iulie. Iată județele vizate! Un nou episod de caniculă lovește România în ultima decadă a lunii iulie, cu temperaturi care vor urca frecven

Video Accident grav pe A1 între Orăștie și Simeria: șase răniți, printre care doi copii

Adevarul acum 3 ore
Un accident rutier grav s-a produs luni dimineaţă pe autostrada A1, între Orăştie şi Simeria, unde trei autoturisme şi un autotren au fost implicate într-o coliziune soldată cu rănirea a şase persoane, printre care şi doi copii.

Compania aeriană americană Alaska Airlines îşi suspendă toate zborurile din cauza unei pene informatice

News.ro acum o ora
Compania aeriană americană Alaska Airlines anunţă că şi-a suspendat toate zborurile şi pe ale filialei sale Horizon Air, din cauza unei pene informatice, relatează AFP. ”Alaska Airlines a suferit o pană informatică care a avut un impact asupra opera

Primarul Buzăului, Constantin Toma: Am prins o doamnă POLIȚIST local beată la ora zece și mă aștept să fie reangajată

Gandul acum 55 minute
Primarul Buzăului, Constantin Toma, susține că Pachetul fiscal II va fi de ajutor țării și aduce în discuție modul în care un funcționar este dat afară și apoi reangajat, dând exemplul unei doamne polițist local care era beată la ora 10 și se așteap

Vremea

București
acum

31°
lun.

20°/38°
mar.

23°/42°
mie.

22°/37°
joi

21°/38°
Iasi
acum

28°
lun.

19°/33°
mar.

20°/37°
mie.

18°/31°
joi

19°/34°
Constanta
acum

33°
lun.

20°/33°
mar.

23°/30°
mie.

23°/27°
joi

23°/27°
Cluj-Napoca
acum

28°
lun.

17°/31°
mar.

20°/32°
mie.

17°/31°
joi

19°/32°
Timisoara
acum

30°
lun.

19°/40°
mar.

19°/35°
mie.

20°/36°
joi

23°/39°