Fostul candidat la Preşedinţie Constantin Ninel Potârcă, reţinut, joi, într-un nou caz de evaziune fiscală prin tranzacţii cu fier vechi, a creat un prejudiciu de aproximativ 4,4 milioane lei, conform purtătorului de cuvânt al Poliţiei Gorj, Romina Dochian.
Romina Dochian a declarat că Ninel Potârcă este suspectat că a înregistrat în contabilitatea uneia dintre firmele sale facturi fiscale care evidenţiau operaţiuni comerciale nereale în tranzacţii cu fier vechi.
Acuzaţiile sunt similare celor din alte dosare în care Constantin Ninel Potârcă a fost cercetat în ultimii ani, el având pe rolul instanţelor două procese în care a fost condamnat deja la închisoare cu executare, sentinţele nefiind însă definitive.
Fratele fostului candidat la Preşedinţia României, Toma Potârcă, implicat şi el în alte dosare, dar cercetat şi în actualul dosar, a declarat, joi, corespondentului MEDIAFAX, că întreaga anchetă este "o făcătură".
"Este o făcătură pentru că faptele din acest dosar au fost în mare pare cercetate deja de Parchetul instanţei supreme şi acolo s-a dispus scoaterea de sub urmărirea penală. Între timp, cei de la Gorj, de la Garda Financiară, au mai făcut ei nişte controale, au mai găsit o factură ceva care li se pare lor în neregulă şi au lipit-o la dosarul acela în care prejudiciul era estimat la trei milioane de lei. Nu are cum să fie vinovat fratele meu şi asta se va dovedi în cele din urmă, chiar dacă acum a fost reţinut", a susţinut Toma Potârcă.
Potârcă a fost reţinut, joi, într-un nou dosar de evaziune fiscală şi ar urma să fie dus la instanţă vineri, cu propunerea de arestare preventivă.
Miercuri, au avut loc percheziţii la palatul deţinut de Ninel Potârcă în cartierul Meteor din Târgu Jiu, într-un dosar de evaziune fiscală cu un prejudiciu de aproximativ două milioane de euro, în care era vizat fratele acestuia, Toma Pot