Premierul Ponta i-a spus ministrului Agriculturii, Daniel Constantin, ca atunci când este criticat pentru activitatea de la minister, indiferent de funcţia celui care îl critică, să se gândească la sponsorii acestor politicieni şi să taie contractele sponsorilor prin care se" căpuşează" agricultura.
"Domnul ministru, nu vă uitaţi la ce zic oamenii politici, indiferent de cât de înaltă este funcţia lor, care sunt prieteni cu tot felul de şmecheri şi de afacerişti din agricultură, faceţi ordine în continuare. Înţeleg că tot călcăm pe muşuroaie: ne-am uitat la marea societate de cercetare de la Brăila, care era toată căpuşată şi toată şmecherită din 2009, 2010, 2011. Deci, când vă critică cineva, gândiţi-vă cine îi sunt prietenii şi sponsorii politici şi mergeţi mai departe, aveţi tot spijinul meu în acest sens. Nu mă interesează sponsorii altor oameni politici, tăiaţi-le toate contractele prin care căpuşau statul în agricultură şi folosiţi noul sistem care, iată, începe să aducă beneficii", a declarat Ponta la începutul şedinţei de Guvern.
În intervalul menţionat de premier, la conducerea Ministerului Agriculturii s-au succedat, printre alţii, Ilie Sârbu (PSD), Mihail Dumitru şi Valeriu Tabără (PDL).
În şedinţa de săptămâna trecută, ultima în care puteau fi emise ordonanţe de urgenţă înaintea vacanţei parlamentare, Guvernul a decis ca o suprafaţă de 2.815 hectare, inclusiv sistemul de irigaţii şi desecări, să fie transferată din domeniul public al statului şi administrarea Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice "Gheorghe Ionescu-Şişeşti"-staţiunea de cercetare-dezvoltare agricolă Brăila în domeniul public al judeţului şi administrarea Consiliului Judeţean Brăila.
Preşedintele Traian Băsescu a spus, luni, că îi este teamă că printr-o ordonanţă s-au mutat iarăşi "vreo 2.000-2.500 de hectare" de teren al institutelor de cercetare, iar în ac