Sambata, 6 iulie, fostul premier al Romaniei, Mihai Razvan Ungureanu revine la Iasi. Acesta va participa la aniversarea a 20 de ani de la momentul absolvirii Facultatii de Istorie din cadrul Universitatii Alexandru Ioan Cuza (UAIC). Acesta va participa la o reuniune atat cu colegii, cat si cu fostii profesori. La eveniment va lua parte si actualul decan de la Istorie, prof. univ. dr. Petronel Zahariuc, chiar fost coleg de generatie cu MRU. De precizat ca anul trecut, Ungureanu a avut un alt moment de maxima intensitate, acesta participand alaturi de profesorii si colegii sai de promotie, la 25 ani de la finalizarea studiilor la Colegiul National Costache Negruzzi. Nascut la 22 septembrie 1968 in Iasi, el este un istoric si diplomat român, a detinut functiile de ministru de externe al României între anii 2004 - 2007 si director al Serviciului de Informatii Externe (SIE) între anii 2007 - 2012. A fost prim-ministru al Guvernului României între 9 februarie 2012 si aprilie 2012. El se trage dintr-o familie de intelectuali. Tatal sau, Stefan Ungureanu, este fost profesor de chimie-fizica la Universitatea din Iasi, fost viceprimar al municipiului Iasi 1996 - 2000 si mai apoi director la Agentia Locala de Conservare a Energiei.
Sambata, 6 iulie, fostul premier al Romaniei, Mihai Razvan Ungureanu revine la Iasi. Acesta va participa la aniversarea a 20 de ani de la momentul absolvirii Facultatii de Istorie din cadrul Universitatii Alexandru Ioan Cuza (UAIC). Acesta va participa la o reuniune atat cu colegii, cat si cu fostii profesori. La eveniment va lua parte si actualul decan de la Istorie, prof. univ. dr. Petronel Zahariuc, chiar fost coleg de generatie cu MRU. De precizat ca anul trecut, Ungureanu a avut un alt moment de maxima intensitate, acesta participand alaturi de profesorii si colegii sai de promotie, la 25 ani de la finalizarea studiilor la Colegiul Nationa