Co-directorul Vincent Baudriller, care coordonează festivalul, din 2004, împreună cu Hortense Archambault, părăseşte funcţia la finele ediţiei curente. După aproape zece ani de co-directorat, Baudriller revine, într-un interviu pentru Le Figaro, asupra principalelor momente care au stîrnit vîlvă la Avignon. E un soi de bilanţ din care nu lipsesc autoironia şi autocritica. E vorba despre alegerea artiştilor-asociaţi, despre inovaţia artistică versus public larg, despre noul val din teatrul francez şi, fireşte, despre polemica (din 2005) stîrnită de Jan Fabre şi de estetica sa îndrăzneaţă. Dintre toate crizele prin care a trecut acest festival – şi au fost destule! –, cea din 2005 a fost probabil cea mai gravă. Ea a fost generată de invitaţia lansată de Jan Fabre şi de programul considerat prea radical pe care acesta l-a oferit publicului. Reproşul: acumularea violenţei, a morbidului, a nudităţii şi a cruzimii prezentate pe scenă de creatorii contemporani. Numeroşi critici s-au întrebat atunci dacă festivalul va supravieţui acestui „dezastru artistic şi moral“. Culmea e că polemica stîrnită s-a dovedit, pînă la urmă, utilă. Nu, n-a fost nici un dezastru, dimpotrivă, publicul şi criticii s-au repliat şi, prin insistenţa celor doi co-directori, festivalul a mizat în continuare pe inovaţie – cu toate riscurile pe care aceasta le presupune.

DE ACELASI AUTOR Evaziune fiscală legală? Taxare pînă la moarte (şi dincolo de ea) Profilul preşedintelui Oaza frustrărilor Astăzi, mult mai temperaţi, criticii încearcă să vadă care e, de fapt, justa măsură între îndrăzneala artistică şi gustul publicului, între inovaţie şi puterea de înţelegere a spectatorilor. Festivalul de la Avignon nu şi-a propus niciodată să fie vitrină a celor mai bune sau mai reprezentative creaţii, ci un spaţiu al inovaţiei. E o aspiraţie asumată, chiar cu riscul de a „călca pe nervi“. Mulţi specta