Într-un nostim articol – intitulat „Cum să ne chivernisim timpul“ şi inclus în Al doilea jurnal minim al lui Umberto Eco (tradus la noi ca Minunea Sfîntului Baudolino) –, celebrul semiotician face o observaţie demnă de toată atenţia intelectualilor umanişti. Sunîndu-şi dentistul pentru o programare, scriitorul are neplăcuta surpriză să descopere că importantul stomatolog îl poate primi abia peste o săptămînă. Cel puţin şapte zile, maestrul sanitar e blocat de consultaţii stabilite cu multă vreme înainte. Deşi afectat, Eco îl crede pe om pe cuvînt. Medicii sînt nişte tipi extrem de ocupaţi. Axioma de faţă reprezintă un stereotip cultural al lumii civilizate, pe care nimeni nu ar cuteza să îl pună la îndoială. Prin contrast, însă – sesizează autorul –, viaţa lui de profesor universitar şi scriitor cu faimă internaţională nu ar fi privită de către comunitate cu aceeaşi înţelegere. Cînd el se plînge vreunui insistent solicitant (de conferinţă, curs festiv, eseu, interviu, participare la masă rotundă etc.) că nu are timp, răspunsul prompt, care i se oferă nonşalant, rămîne invariabil: „Ei, domnule profesor, o persoană ca dumneavoastră poate să-şi facă oricînd timp!“ Cu alte cuvinte – mai puţin subtile –, voi, umaniştii, nu sînteţi nişte indivizi serioşi, cu norme cronologice riguroase în activităţile profesionale, reuşind fără probleme să vă adaptaţi intervalurile programului zilnic la dinamica evenimentelor. Mergînd ceva mai departe cu descifrarea mesajului de mai sus, se poate spune că, în secret, marea majoritate a componenţilor unei societăţi cred nu numai faptul că umaniştii sînt neserioşi, ci şi (de-a dreptul) leneşi. Să recunoaştem că şi acesta e un stereotip cultural pe care cîţiva, poate, ar îndrăzni să-l respingă.

DE ACELASI AUTOR Despre vînătoare Despre generaţii Despre autoscopie Politică de anvergură Eco se vrea a fi unul dintre temerarii cruciaţi