Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ada Nechita: „M-am despărţit de mult de Florin, fără scandal”

Publicat in Ziarul Ring, vineri 5 iulie 2013 ·

După patru ani de iubire, Ada Nechita şi Florin Costea au pus capăt relaţiei lor, ei fiind la un pas să ajungă în faţa altarului în această toamnă. Handbalista este foarte deschisă când vine vorba de sport, dar devine deestul de reticentă când o întrebi despre fostul iubit.

După ce s-au vehiculat informaţii conform cărora motivul despărţirii de iubitul său, fotbalistul Florin Costea, ar fi fost apropierea excesivă a acestuia de Daniela Crudu şi de sora sa Ani, jucătoarea de handbal a lămurit situaţia. „Nu vreau să vorbesc despre aspecte care ţin de viaţa mea personală, pot doar să vă spun că nu este adevărat ce s-a scris în presă legat de Daniela Crudu. Sunt prietenă foarte bună cu Daniela, iar ea nu are nicio legătură cu ruptura noastră. Presa de abia acum a aflat, dar noi ne-am despărţit de mult. Motivele sunt cu totul altele. Nu mai contează, nu vreau să-mi reamintesc, nu mai are nicio importanţă acum. Am hotărât de comun acord că relaţia noastră nu mai poate continua. Nu a fost niciun scandal, nicio ceartă. Ne-am comportat ca doi oameni maturi, tocmai de aceea nu vreau să ne spălăm rufele în public. A fost o despărţire amiabilă, la fel ca şi aceea de Oltchim”, a declarat, pentru „ring”, Ada Nechita.

La handbal nu-i ca la fotbal

După ce a jucat 14 ani la Oltchim, Ada a fost nevoită să plece în urma desfiinţării echipei: „Îmi pare extrem de rău de situaţia în care se află Oltchim acum. Eu am ales să joc pentru trei ani la Baia Mare. Sunt convinsă că am luat cea mai bună decizie şi sunt încrezătoare că vor urma trei ani frumoşi. Eram la sfârşitul contractului cu Vâlcea, dar nici pentru jucătoarele care aveau în continuare contract nu au fost probleme. În handbal nu este ca la fotbal. Atât timp cât clubul nu mai are posibilitatea să-şi plătească datoriile faţă de jucătoare, nu mai are cum să le ţină. P

Articolul in Ziarul Ring >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marius Tucă Show începe marți, 24 septembrie, de la ora 19.15, live pe Gândul. Invitat: Mircea Abrudean

Gandul acum 2 ore
Invitatul zilei este Mircea Abrudean, politician, secretar general al Guvernului. Emisiunea o puteți urmări pe canalul de YouTube Gandul și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Un parlamentar din Ucraina acuzat de corupție și dat în urmărire a reușit să fugă în România, unde a cerut azil

HotNews acum 3 ore
Andrei Odarchenko, deputat în Parlamentul Ucrainei (Rada Supremă) din partea partidului „Slujitorul poporului”, cercetat după ce a încercat să dea mită conducerii Ministerului Reconstrucției, a fugit în România, unde a cerut azil, scriu Ukrainska Pr

Guvernul a aprobat rectificarea bugetului pe 2024. Cât primesc ministerele

Mediafax acum 6 ore
Potrivit unui comunicat al Ministerului Finanţelor, rectificarea a fost fundamentată pe o creştere a veniturilor bugetare prin măsuri de creştere a colectării veniturilor curente ale statului, digitalizarea ANAFşi implementarea modulelor antifraudă,

Suceava: Fosta şefă a secţiei Oncologie de la Spitalul Judeţean a fost condamnată la trei ani de închisoare cu executare / Decizia este definitivă

News.ro acum 5 ore
Fosta şefă a secţiei de oncologie de la Spitalul Judeţean Suceava Anca Dumitrovici Ababneh a fost condamnată la trei ani de închisoare cu executare, decizia fiind definitivă. Hotărârea a fost luată de către magistraţii Curţii de Apel Suceava, după c

Nadal, inclus în echipa Spaniei pentru finala Cupei Davis

Mediafax acum o ora
Rafael Nadal a fost inclus în echipa Spaniei pentru optimile de finală ale Cupei Davis din noiembrie, informează BBC Sport. Fostul lider mondial, în vârstă de 38 de ani, se alătură numărului trei mondial, Carlos Alcaraz, lui Roberto Bautista Agut, P

FOTO Accident cu două mașini și o autoutilitară. Un bărbat a rămas prins între fiarele autoturismului

Botosani News acum 2 ore
Un accident rutier între două autoturisme și o autoutilitară a avut loc luni, pe raza localității sucevene Adâncata. În urma accidentului un bărbat a rămas încarcerat în interiorul unui autoturism, fiindcă extras de către echipajul specializat pentr

NUMĂR MARE de locuri scoase la concurs în școlile de poliție! De ce nu mai vor tinerii să devină polițiști!?

Gazeta valceana acum 8 ore
În perioada octombrie-decembrie 2024, se organizează o nouă sesiune de admitere în cele două unități de învățământ postliceal ale Poliției Române: Școala de Agenți de Poliție „Vasile Lascăr” – Câmpina și Școala de Agenți de Poliție „Septimiu Mureșan

Netanyahu, mesaj către poporul libanez: Războiul Israelului nu este cu voi, războiul nostru este cu Hezbollah. Pentru prea mult timp Hezbollah v-a folosit ca scuturi umane

News.ro acum 2 ore
Premierul israelian Benjamin Netanyahu le-a transmis locuitorilor Libanului că ţara sa nu este în război cu ei, ci cu gruparea Hezbollah, relatează CNN. „Am un mesaj pentru poporul libanez: războiul Israelului nu este cu voi”, a spus Netanyahu în ti

USR cere ca „Legea lui Iohannis” să fie respinsă rapid în Parlament

Mediafax acum 9 ore
Senatorul Narcis Mircescu, liderul grupului USR din Senat, a cerut în şedinţa Biroului Permanent suplimentarea ordinii de zi a şedinţei de Plen, astfel încât iniţiativa să fie respinsă luni. Cererea a fost, iniţial, votată în unanimitate, inclusiv d

MAE avertizează românii să evite orice călătorie în Liban, pe fondul tensiunilor dintre Israel și Hezbollah

HotNews acum 2 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) reaminteşte, luni, că, în contextul escaladării conflictului dintre Israel și gruparea libaneză Hezbollah, există un avertisment de călătorie pentru Liban, de nivelul 8/9. MAE recomandă cetăţenilor români să evite

Vremea

București
acum

17°
mar.

17°/28°
mie.

17°/28°
joi

19°/29°
vin.

20°/31°
Iasi
acum

18°
mar.

15°/27°
mie.

15°/26°
joi

16°/27°
vin.

16°/30°
Constanta
acum

16°
mar.

16°/23°
mie.

18°/22°
joi

20°/23°
vin.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

12°
mar.

12°/25°
mie.

15°/24°
joi

14°/25°
vin.

16°/29°
Timisoara
acum

15°
mar.

15°/26°
mie.

15°/24°
joi

15°/27°
vin.

17°/30°