● Reunificarea celor două Corei. Text şi regie: Joël Pommerat; lumini şi decor: Éric Soyer; video: Renaud Rubiano; muzică originală: Antonin Leymarie; cu: Saadia Bentaïeb, Agnès Berthon, Yannick Choirat, Philippe Frécon, Ruth Olaizola, Marie Piemontese, Anne Rotger, David Sighicelli, Maxime Tshibangu. Odéon-Théâtre de l’Europe, Compagnie Louis Brouillard.

O femeie divorţează din cauza lipsei iubirii. Alte două nu se pot despărţi pînă cînd una nu îşi recuperează ceea ce i-a luat cealaltă: inima. Un bărbat se întoarce după zece ani să îi spună adio fostei soţii, ca să o poată uita. Iubirea unui bărbat trăieşte, deşi el e mort. O femeie îşi uită bărbatul şi trebuie să îl reinventeze în fiecare zi. Un bărbat se sinucide, în timp ce fosta soţie visează la reconciliere. O prostituată nu poate iubi dacă nu e plătită, căci iubirea trebuie să valoreze ceva. Un bărbat sărută toate fetele dintr-o familie, ceea ce generează o gelozie colectivă distructivă. Un cuplu se poate identifica doar prin copii şi, în lipsa lor, îi inventează. Radioul se aude tot timpul în surdină. Un cîntăreţ de sex incert – un mix între Elvis Presley şi David Bowie – cîntă printre personajele care bîntuie în ceaţă.

DE ACELASI AUTOR Aceşti polonezi minunaţi şi spectacolele lor uimitoare Sasha Waltz & Guests la Sibiu Doamnele şi vagabondul Festivalul Internaţional de Teatru, Sibiu, 2013, Ziua 5Reunificarea celor două Corei este un videoclip hipnotic, cu 20 de scheciuri burleşti, aparent absurde, pe tema iubirii. Absurdul este însă înşelător, căci poveştile lui Joël Pommerat vizează realitatea maladivă a iubirii, în care simţurile sînt ascuţite şi înregistrează supradimensionat pulsiunile dureroase ale dependenţelor afective. Textul lui Pommerat trimite metaforic la studiile neurologice ale lui Oliver Sacks, ai cărui pacienţi au simţurile viciate sau supradezvoltate – de exemplu, văd cu ur