Municipalitatea a făcut primele demersuri pentru ca drumul comunal care leagă Slatina de comuna Milcov să fie declarat drum judeţean. Autorităţile vor să fie pregătite să declare parc industrial terenul de 22 de hectare din această zonă, odată cu schimbarea legislaţiei în domeniu.
Consilierii locali au aprobat includerea în inventarul bunurilor domeniului public al municipiului a drumului comunal care leagă Slatina de comuna Milcov. Drumul urmează să fie transmis Consiliului Judeţean Olt, care îi va da statutul de drum judeţean. Municipalitatea a luat această măsură pentru a îndeplini toate condiţiile în vederea declarării ca parc industrial a terenului de 22 de hectare pe care îl deţine în zona Milcov.
„Acel drum nu făcea parte din inventarul consiliului local şi am luat decizia de a-l include în acest inventar pentru a-l transmite mai departe consiliului judeţean. Am făcut acest lucru pentru că ne dorim ca, în viitorul apropiat, să declarăm ca parc industrial terenul de 22 de hectare, din zona Milcov. Acesta este motivul pentru care am inclus în inventar acest drum comunal. Ideea este să-l transformăm în drum judeţean, după care să obţinem certificatul care să ateste faptul că cele două hectare din zona Milcov fac parte dintr-un parc industrial”, a declarat primarul Slatinei, Minel Prina.
Deşi va deveni drum judeţean, artera va fi administrată de Consiliul Local Slatina, care se va îngriji şi de reabilitarea şi întreţinerea porţiunii de stradă.
„Consiliul Local îşi va asuma responsabilitatea de a investi pentru reabilitarea acestui drum. Drumul va fi transmis în proprietatea Consiliului Judeţean, dar va fi în administrarea Consiliului Local”, a mai spus Prina.
Parcuri industriale şi lângă drumurile judeţene
Legea privind constituirea şi funcţionarea parcurilor industriale, iniţiată de senatorul Ilie S