Puterea din Siria consideră că este "o mare realizare" căderea preşedintelui islamist egiptean Mohamed Morsi, potrivit unui comunicat oficial citit joi la televiziunea de stat, scrie AFP.
"Poporul sirian, conducerea sa şi armata sa îşi exprimă profunda admiraţie pentru mişcarea naţională şi populară în Egipt care a condus la această mare realizare", precizează comunicatul.
"Este o turnură radicală în favoarea conservării democraţiei, pluralismului, dreptului la diferenţă, refuzului de a vedea cum statul devine apanajul Fraţilor Musulmani nu doar în Egipt, dar şi la nivelurile arab şi internaţional", se mai arată în document.
PRIMA reacţie a preşedintelui Mohamed Morsi DUPĂ ce a fost arestat de armată
Mohamed Morsi, primul preşedinte egiptean ales democratic în urmă cu un an, a fost înlăturat miercuri de armată, în timp ce 300 de mandate de arestare au fost emise pe numele unor membri ai Fraţilor Musulmani din rândul cărora provine acesta, inclusiv oficiali de rang înalt. Armata a suspendat Constituţia şi l-a desemnat preşedinte interimar pe şeful Curţii Constituţionale, Adly Mansour.
Căderea regimului lui Mohamed Morsi. CRONOLOGIA evenimentelor-cheie din Egipt
Citeşte mai multe despre: Căderea lui Mohamed Morsi regimul sirian Fratii Musulmani puterea din siria căderea preşedintelui islamist egiptean Mohamed Morsi Egipt proteste in Egipt

@N_