● Dominique Loreau, Arta esenţei, traducere din limba franceză de Ines Hristea, Editura Baroque Books & Arts, 2013.
Dominique Loreau, franţuzoaică stabilită de vreo trei decenii în Japonia, a descoperit aici bucuriile rafinate ale minimalismului şi frugalităţii – cu alte cuvinte, „luxul zen“ al unei vieţi fără prea multe accesorii. Asta s-a soldat cu cîteva volume despre arta de a trăi în armonie cu sine şi în răspăr cu oboseala, stresul sau apatia la care ne conduc excesele materiale ale actualităţii. Arta simplităţii (Baroque, 2012) e primul volum din serie şi a făcut-o rapid cunoscută pe autoare în Occident. Arta esenţei e al treilea (căci mai există şi Arta listelor), dar moneda pe care o bate e cam aceeaşi: „trezirea“ sufletului şi savurarea propriei libertăţi prin renunţarea la tot ce e superflu între obiectele cu care ne înconjurăm (alimente, mobilier, electronice, cadouri, suvenire etc.).
Ideea are o oarecare tentă monahală, dar scriitura lui Dominique Loreau, de o sprinteneală elegantă şi eficientă, dă demersului alura unui ghid practic, cu un umor discret şi o argumentaţie ataşantă.
DE ACELASI AUTOR Iubirea faţă de aproapele Ziua cînd au murit porumbeii Predica despre căderea Romei O mie şi una de nopţi Cinci lucruri m-au cucerit: 1) reperele naturaleţii într-ale bucătăritului: „bucătarii de elită, călugării zen şi bunicile noastre“; 2) conceptul zen kufu – a te descurca, în orice situaţie, cu ce ai la îndemînă, folosindu-te de imaginaţie, nu de ustensile suplimentare (ceea ce, zic eu, ne face să privim lunga istorie a Daciei 1300 ca pe o dovadă de netăgăduit a kufurelii româneşti); 3) includerea computerului între lucrurile de strictă şi naturală necesitate; 4) faptul că vîrsta optimă pentru eliberarea de lucrurile inutile şi pentru asumarea unui stil de viaţă personal ar fi undeva pe la 50-60 de ani (splendidă promisiune!); 5) faptu
