Agricultorii bulgari din zona Vidin intenţionează să blocheze podul Calafat-Vidin dacă autorităţile nu vor lua măsuri împotriva importurilor ilegale de fructe şi legume din România.
“Am pregătit un protest al producătorilor de fructe şi legume din zona Vidin pentru că vânzările noastre s-au prăbuşit după inaugurarea podului”, a declarat Milena Dmitrova, agricultor din satul Gomotartsi, situat în apropierea Vidinului, potrivit agenţiei Focus, preluată de Novinite, transmite Mediafax. Ea a subliniat că preţurile la roşii nu au fost niciodată atât de scăzute în această perioadă a anului.
Potrivit agricultorilor nemulţumiţi, vânzările s-au prăbuşit din cauza importului nereglementat de fructe şi legume din România pe podul Calafat-Vidin. Produsele sunt vândute fără documente şi permise, fără plata taxelor şi a contribuţiilor sociale, potrivit fermierilor bulgari.
Agricultorii din zona Vidin au depus plângeri către 9 instituţii publice, inclusiv poliţia, inspectoratul regional pentru sănătate, agenţia pentru siguranţă în alimentaţie, Fisc, autorităţile vamale şi primăria Vidin. De asemenea, o scrisoare a fost trimisă Ministerului Agriculturii.
Totodată, Asociaţia Naţională a Crescătorilor de Tutun din Bulgaria a anunţat că se pregăteşte pentru un protest care va avea loc pe 11 iulie la Sofia şi la trei puncte de trecere a frontierei, deoarece guvernul nu protejează interesele industriei.
Agricultorii bulgari din zona Vidin intenţionează să blocheze podul Calafat-Vidin dacă autorităţile nu vor lua măsuri împotriva importurilor ilegale de fructe şi legume din România.
“Am pregătit un protest al producătorilor de fructe şi legume din zona Vidin pentru că vânzările noastre s-au prăbuşit după inaugurarea podului”, a declarat Milena Dmitrova, agricultor din satul Gomotartsi, situat în apropierea Vidinului, potrivit agenţiei Focus, preluată de