Peste 60 de sancţiuni au fost aplicate în cursul zilei de marţi în urma unui control a poliţiştilor rutieri asupra atuturismelor echipate pentru taximetrie.
”În intervalul orar 09.00-13.00 și 15.00-21.00, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Iași au organizat și executat o acțiune în vederea depistării și sancționării conducătorilor auto care efectuează activitatea de transport persoane în regim de taxi, fără respectarea normelor legale în vigoare, ocazie cu care au fost aplicate 61 de sancțiuni”, a specificat subinspector Alexandru Chelaru, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Iași. Valoarea totală a amenzilor date taximetriștilor se apropie de 50 de milioane lei vecvhi. Cele mai multe abateri de la regimul circulației rutiere au fost oririle neregulamentare, lipsa actelor dar și nepurtarea centurii de siguranță. Într-un caz s-a dispus și reținerea certificatului de înmatriculare deoarece conducătorul auto, respectiv Costică C., de 55 de ani, din Iași, avea expirată inspecția tehnică periodică a taxiului. Totodată, taximetristul a fost amendat cu 720 de lei (RON).
Peste 60 de sancţiuni au fost aplicate în cursul zilei de marţi în urma unui control a poliţiştilor rutieri asupra atuturismelor echipate pentru taximetrie.
”În intervalul orar 09.00-13.00 și 15.00-21.00, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Iași au organizat și executat o acțiune în vederea depistării și sancționării conducătorilor auto care efectuează activitatea de transport persoane în regim de taxi, fără respectarea normelor legale în vigoare, ocazie cu care au fost aplicate 61 de sancțiuni”, a specificat subinspector Alexandru Chelaru, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Iași. Valoarea totală a amenzilor date taximetriștilor se apropie de 50 de milioane lei vecvhi. Cele mai multe abateri de la regimul circulației