La ora 18.30, s-a rupt digul iazului, cu o suprafaţă de 12 hectare, punând în pericol 20 de case de locuit. A fost convocată Comisia locală pentru situaţii excepţionale, unde s-a decis evacuarea locuitorilor acestor case.
20 de salvatori sunt antrenaţi în evacuarea oamenilor şi bunurilor materiale din aceste locuinţe, dar şi la fortificarea digului de protecţie avariat. În ajutor, urmează să vină încă 50 de salvatori din cadrul DSE, cu patru unităţi de tehnică grea, două generatoare, un sistem de iluminare şi o maşină pentru transportarea apei potabile.
În urma ploilor torenţiale din dimineaţa zilei de astăzi, în Opaci au mai fost avariate 24 case de locuit, un beci a fost demolat şi mai multe păsări de curte - înecate. Au fost distruse 15 podeţuri, opt poduri rupte, 80 de fântâni au fost contaminate.
Ion Ciontoloi, preşedintele raionului Căuşeni a declarat că nu a ştiut că există riscul ca acest dig să se rupă. „Raionul Căuşeni a fost afectat şi de averse de ploi, şi de grindină. Pagubele sunt enorme, pentru că au fost afectate mai multe sate din localitate“, a precizat Ciontoloi.