Din ce este facuta casa in care locuiti, cat de des va trimit bani rudele din strainatate, aveti veceul in curte sau in casa? Sunt doar cateva din intrebarile la care veti trebui sa raspundeti in cadrul recensamantului persoanelor care incepe pe 20 octombrie si se termina pe 31 octombrie.
In cazul in care nu veti fi de gasit, riscati o amenda de 5.000 de lei, iar informatiile legate de dumneavoastra vor fi colectate oricum de la vecini sau preotul local.
Formularul "Persoane" va fi completat nu doar cu numele, dar si cu codul numeric personal al cetateanului, chiar daca informatiile furnizate sunt confidentiale. Pe langa starea civila legala, cetatenii vor fi intrebati si care este starea civila "de fapt", adica daca traiesc intr-o uniune consensuala.
Persoanele sub 15 ani nu vor fi trecute ca facand parte dintr-o uniune consensuala, chiar daca ele vor declara asta.
In cazul in care faceti parte dintr-o uniune consensuala, trebuie sa mentionati si anul in care aceasta a inceput. Cetatenii vor mai fi intrebati daca au locuit in alta tara, care este motivul pentru care au facut asta si ce resedinte a mai avut in trecut.
O alta intrebare este "Carei etnii considera persoana ca ii apartine". De asemenea, cetatenii trebuie sa spuna si carei religii apartin. Optiunea "nu apartin niciunei religii" nu este trecuta in formular, insa persoana recenzata poate declara ca este de religie ateu(!). O alta intrebare este daca persoana foloseste internetul.
Un alt capitol se refera la "dificultatile pe care persoana le are in activitatile zilnice". Dificultatile trecute in formular sunt cele de vedere (trebuie declarate chiar daca ele sunt corectate prin ochelari sau lentile de contact), de auz (chiar daca sunt corectate printr-un aparat), de comunicare sau de ingrijire proprie (daca persoana se poate imbraca sau spala singura). In cazul in care ace