Mesajul a fost trimis. Multumesc!

SCENARIU DE BOLLYWOOD. Chiar Moga i-a făcut cunoştinţă Iuliei Vântur cu iubitul indian, Salman Khan

Publicat in Puterea, joi 4 iulie 2013 ·

Fostul - Micul Mozart în România, actualul - star extrem de iubit al cinematografiei indiene. În ultimii ani ai vieţii sale amoroase, Iulia Vântur a jonglat cu doi artişti foarte cunoscuţi în mediile din care provin, însă primul nu se compară, cel puţin financiar, cu al doilea. Dacă Marius Moga trăieşte mai mult decât onorabil din muzică, actorul bollywoodian Salman Khan are o avere de peste 200.000 de euro. Şi partea interesantă a poveştii cu iz de telenovelă hindu este aceea că însuşi Marius Moga le-a făcut cunoştinţă lui Salman Khan şi Iuliei Vântur, în vremea când blondă era încă iubita lui.

Tabloidele, atât cele din România, cât mai ales cele din India sunt cu ochii pe relaţia dintre Iulia Vântur şi Salman Khan. A noastră şi al lor se pare că se iubesc de aproape doi ani şi că relaţia lor ar trece cât de curând la pasul următor, căsătoria, în ciuda împotrivirii părinţilor starului de la Bollywood. Dar, ca în orice telenovelă dansantă de pe meleagurile hindu care implică, inevitabil, multe lacrimi, într-un final uscate de soarele care răsare pe strada protagoniştilor poveştii tragi-comice de amor, şi în cazul Vântur - Khan s-a făcut lumină. Se pare că drumul celor doi va continua la altar. Încă nu se ştie dacă va porni din uşa apartamentului de 200.000 de euro pe care Salman i l-a cumpărat Iuliei pe malul mării sau din poarta casei luxoase a familiei Khan. Şi nici nu se ştie dacă printre nuntaşi se va număra Marius Moga, până la urmă “naşul” lor, având în vedere că Micul Mozart le-a făcut cunoştinţă în urmă cu doi ani şi jumătate.

Îndrăgostită de India după ce a citit din scoarţă în scoarţă şi de mai multe ori cartea “Mănâncă, roagă-te, iubeşte”, scrisă de Elizabeth Gilbert, pe care i-a dăruit-o iubitul său de atunci, Marius Moga, Iulia Vântur şi-a dorit să viziteze India, iar dorinţa i-a fost îndeplinită. Imediat după Revelionul 2011, Moga a plani

Articolul in Puterea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ionuț Costea, cumnatul lui Mircea Geoană, va fi extrădat. El a fugit din țară după ce a fost condamnat la închisoare

HotNews acum 21 minute
Ionuț Mircea Costea urmează să fie predat marți autorităților române, a anunțat Ministerul Justiției. El are o condamnare la șase ani de închisoare pentru luare de mită. Mircea Costea a fost director al Eximbank și este fratele soției lui Mircea Geo

Președintele Nicușor Dan participă la Summitul NATO de la Haga

HotNews acum 3 ore
Președintele Nicușor Dan va participa, marți și miercuri, la reuniunea șefilor de stat și de guvern ai Organizației Tratatului Atlanticului de Nord (NATO), care va avea loc la Haga, în Olanda. Corespondentul HotNews la summitul NATO de la Haga, Laur

Val de căldură în cea mai mare parte a ţării. ANM anunţă temperaturi de 38 de grade

BusinessMagazin acum 32 minute
Valul de căldură continuă în România în următoarele zile, cu temperaturi care vor atinge 38 de grade în Banat, Oltenia, Muntenia şi alte regiuni.

Val de căldură, caniculă și disconfort termic la Constanța. Precizările Primăriei

Ziua Constanta acum 28 minute
Val de căldură, caniculă și disconfort termic ridicat la Constanța. Începând de astăzi, Constanța se află sub cod galben de caniculă. Conform atenționării meteorologice emise de A.N.M., în Dobrogea va fi caniculă și se vor înregistra temperaturi max

Peste 40 de percheziții DIICOT în șase județe și Ungaria, într-un dosar de fraudă de 3,5 milioane lei

Gandul acum 18 minute
Procurorii DIICOT și polițiștii de la Investigarea Criminalității Economice au făcut, marți, 44 de percheziții în șase județe din România, dar și în Ungaria, într-un dosar de fraudă informatică și spălare de bani cu un prejudiciu de 3,5 milioane lei

Trump afirmă că Israelul şi Iranul au ajuns la un acord de încetare totală a focului: „Războiul de 12 zile se va încheia oficial în 24 de ore”

HotNews acum 9 ore
Donald Trump a anunțat în noaptea zilei de luni, într-o postare pe rețeaua sa de socializare Truth Social, că Israelul și Iranul au convenit o „încetare completă și totală a focului”, notează Reuters. „FELICITĂRI TUTUROR!”, a scris fostul președinte

Ionuț Moșteanu, învestit în funcția de ministru al Apărării: Avem nevoie de o ARMATĂ atractivă pentru tineri, pregătită pentru vremuri complicate

Gandul acum o ora
Marți, 24 iunie 2025, s-a oficializat ceremonia de învestire a lui Ionuț Moșteanu (USR) în funcția de ministru al Apărării. El l-a succedat pe social-democratul Angel Tîlvăr. După o ceremonie cu onoruri militare, fanfară și defilarea Regimentului 30

Povestea Sfântului Ioan Botezătorul, a cărui sărbătoare coincide cu Sânzienele la români

Press Alert acum o ora
Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul, sărbătoare cunoscută și sub denumirea de Sânziene sau Drăgaica, este prăznuită în 24 iunie, când ziua începe să se micșoreze, semn că cel care l-a botezat pe Iisus în apele râului Iordan vestea noua lume, care av

Parlamentul îşi alege marți preşedinţii celor două Camere. Grindeanu a fost propus la Camera Deputaților, Mircea Abrudean la Senat

Adevarul acum 2 ore
Parlamentul îşi alege marţi noii preşedinţi ai Camerelor, după ce Ilie Bolojan a fost numit premier, iar Ciprian Şerban ministru al Transporturilor. PSD îl propune pe Sorin Grindeanu la Camera Deputaţilor, iar PNL îl susţine pe Mircea Abrudean la Se

VREMEA Temperaturi de până la 38 de grade marţi, în mai mult de jumătate dintre judeţe / Miercuri, valul de căldură se extinde în aproape toată ţara / Joi, canicula şi disconfortul termic se vor intensifica

G4Media acum 24 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Meteorologii anunţă temperaturi de până la 38 de grade marţi, în mai mult de jumătate dintre judeţe. Miercuri, valul de căldură se extinde în aproape toată ţara, iar joi, canicula şi disconfortul ter

Vremea

București
acum

30°
mar.

17°/36°
mie.

21°/34°
joi

23°/36°
vin.

21°/35°
Iasi
acum

26°
mar.

17°/28°
mie.

16°/33°
joi

19°/27°
vin.

16°/31°
Constanta
acum

30°
mar.

18°/32°
mie.

20°/28°
joi

22°/29°
vin.

21°/26°
Cluj-Napoca
acum

26°
mar.

16°/30°
mie.

18°/32°
joi

20°/30°
vin.

17°/28°
Timisoara
acum

27°
mar.

16°/34°
mie.

18°/37°
joi

21°/39°
vin.

20°/34°