Binecunoscut pentru plăcerea cu care citeşte şi comentează jurnale şi memorii – stau mărturie editorială în acest sens cartea Literatura română în post-ceauşism – „Memorialistica sau trecutul ca reumanizare”, dar şi nenumărate alte cronici din emisiunea Omul care aduce cartea de la Pro Tv ori reunite în volume, Dan C. Mihăilescu se arată a fi deopotrivă un fervent cititor şi comentator de scrisori ale oamenilor celebri.
Două cărţi apărute în urmă cu ceva, nu multă vreme- Despre omul din scrisori- Editura Humanitas, Bucureşti, 2009 şi Despre Cioran- fascinaţia nebuniei- Editura Humanitas, Bucureşti, 2010 cărora li se adaugă acum superbul, incitantul, savurosul, inteligentul volum I.L. Caragiale şi caligrafia plăcerii Despre eul din scrisori, editat în 2012 tot la Humanitas, sunt edificatoare în acest sens.
Scopurile cărţii
Cartea lui Dan C. Mihăilescu are un dublu scop. Primul e unul cu caracter polemic şi se dezvăluie încă din primele pagini ale volumului. Cercetătorul vrea să înlăture imaginea aceea proletcultistă, întrucâtva de manual revolut şi aptă de antologat într-un dictionnaire des idées reçues, din păcate însă, cu mare valoare de întrebuinţare şi azi, în conformitate cu care marele Caragiale, mai cu seamă în ipostaza lui de scriitor de literatură dramatică, ar fi fost numai şi numai un acerb critic al relelor, reale sau imaginare, ale “societăţii burghezo-moşiereşti”. Criticul social ar fi fost dublat de un om de o moralitate fără cusur.
Caragiale ar fi fost un monument de exemplaritate, iar cum exemplaritatea l-a costat prea mult a fost nevoit să plece în exil. Imaginea aceasta severă şi falsă a fost creată în laboratoarele propagandei realist-socialiste specifică anilor 50 ai secolului trecut. Dan C. Mihăilescu ne pune la dispoziţie un fel de micro- antologie a celor ce se scriau în 1952, cu ocazia centenarului lui Caragiale, de căt
