Orphan Blackîncepe cu o sinucidere pe peronul unei gări, acolo unde tânăra infractoare Sarah Manning vede cum o femeie care arată exact ca ea, doar că mai bine îmbrăcată, se aruncă în fața trenului. Pentru că e delincventă, iar hoția e lucrul cu care se ocupă, Sarah se repede și ridică de pe peron geanta pe care sinucigașa o lăsase, foarte convenabil, la dispoziția trecătorilor. Găsește acolo o mulțime de lucruri utile: bani, carduri, telefoane mobile, chei, acte. Și, respectarea legii nefiind punctul ei forte, merge acasă la răposată să vadă ce mai poate lua.
Lucrul care te prinde la început și te face să urmărești serialul în continuare e misterul sinucigașei. De ce arată la fel ca protagonista? Sunt surori gemene, clone, imitatoare de la Te cunosc de undeva? Până la urmă se dovedește că sunt clone, dar nu asta contează. Important e că scenariștii se așteaptă de la tine să te uiți mai departe ca să vezi de ce femeile alea arată la fel. Numai că protagonista nu e la fel de interesată. Serialul se pune în mișcare doar pentru că Sarah vrea să facă rost de niște bani în plus, dând o raită prin casa și conturile sinucigașei. Nu pare deloc curioasă să afle de ce o altă ființă umană din universul ăsta e copia ei perfectă. Pe scurt, scenariștii serialului dau dovadă de un tupeu extrem dacă se așteaptă ca, la începutul primului episod, spectatorii să fie mai interesați de un secret teribil din trecutul personajului decât personajul însuși.
Total întâmplător, în timp ce urmărește să intre în posesia unor bani care nu-i aparțin, Sarah află că există, de fapt, mai multe clone ale ei. Fetele sunt născute în jurul aceleiași date, în primăvara lui 1984, iar niște domni misterioși umblă pe urmele lor să le omoare. Serialul descrie totuși încercarea ei nebună de a acumula capital, în timp ce nu afișează nici un fel de interes pentru toate detaliile astea stranii.
