Dell se pregăteşte să lanseze un ceas inteligent. Compania va încerca să-şi rezolve problemele financiare intrând pe piaţa de tehnologie purtabilă, potrivit The Guardian.
„Privind următorii cinci ani, ne aşteptăm ca dispozitivele şi formele să se schimbe continuu“, a declarat Sam Burd, vicepreşedinte Dell. Analizele recente arată că vânzările de computere desktop vor continua să scadă în timp ce ultrabook-urile, tabletele, smartphone-urile şi alte dispozitive capătă din ce în ce mai multă importanţă.
„Se discută foarte mult despre impactul pe care îl vor avea dispozitive precum Google Glass sau ceasurile“, a mai spus oficialul.
Burd nu a spus exact la ce ne-am putea aştepta din partea Dell, dar a sugerat că este mai posibil să producă un ceas inteligent decât un dispozitiv similar Google Glass.
„Există provocări legate de cost şi de oferirea unei experienţe foarte bune, dar este foarte interesant faptul că computerele devin din ce în ce mai mici. Să ai un ceas la încheietură – este destul de interesant, de atrăgător“, a spus vicepreşedintele Dell.
Dell trebuie să nu mai depindă de vânzările de PC-uri tradiţionale şi notebook-uri. Compania a înregistrat o scădere masivă de venituri în ultimul trimestru şi a pierdut locul doi pe piaţa PC-urilor în faţa Lenovo.
Dell a mai încercat să mai muşte din piaţa de dispozitive mobile şi înainte, însă nu a reuşit să se bucure de prea mult succes.
Dell Streak, tableta de 5 inci, avea potenţial însă nu a reuşit să convingă piaţa că sistemul de operare Android se potriveşte pe un ecran mai mare. În mod ironic, la scurt timp după lansarea Streak, smartphone-urile cu Android au început să crească în dimensiune iar gadgetul Dell ar părea unul mediu. A urmat, apoi un smartphone cu Windows, singurul de pe piaţă cu tastatură QWERTY – Venue Pro. Totuşi, dispozitivul a fost scos din producţie înaint