Femeia arestată în cazul exploziei produse la un bloc din Floreşti (Cluj) ar fi cauzat deflagraţia întrucât urma să fie evacuată din apartament, după ce îl cedase unor apropiaţi pentru ca aceştia să gireze un credit cu locuinţa respectivă, dar apoi nu au mai plătit ratele, afirmă surse din anchetă.
Conform unor surse din rândul anchetatorilor, femeia arestată după ce ar fi provocat explozia în apartamentul său din Floreşti ar fi vrut să se răzbune pe persoanele care ar fi înşelat-o, dar ar fi recurs la acest gest şi din cauză că urma să fie evacuată.
Sursele citate afirmă că în 2007 femeia, Margareta Jula, a vrut să îşi ajute doi prieteni care aveau nevoie de un împrumut, prin cedarea apartamentului său de pe strada Gheorghe Doja, cel în care s-a produs explozia.
Astfel, femeia le-a spus anchetatorilor că a făcut un contract de vânzare-cumpărare pentru apartament, cumpărători fiind soţii Florin şi Alexandrina Petrea. Jula susţine că tranzacţia a fost una fictivă, pentru ca familia Petrea să poată lua un credit, femeia neprimind suma completă pentru apartament.
Potrivit surselor citate, Jula a declarat că a primit de la familia Petrea doar 8.000 de lei, cu titlu de împrumut, şi nu 20.000 de euro, cât scria în contractul de vânzare-cumpărare a apartamentului. Alexandrina şi Florin Petrea au luat un credit, au girat cu apartamentul luat de la Jula, dar nu au mai plătit ratele, astfel că Margareta Jula urma să fie evacuată, mai spun sursele meţionate.
În 2011, femeia a deschis o acţiune în instanţă la Judecătoria Cluj-Napoca, prin care a cerut anularea contractului de vânzare-cumpărare a apartamentului. În 13 iunie 2012 Judecătoria Cluj-Napoca i-a respins însă acţiunea.
"Instanţa admite excepţia nulităţii recursului. Constată nulitatea recursului declarat de reclamanta Jula Margareta împotriva sentinţei civile nr. 2419/2012 din 3