Combinatul chimic Oltchim Râmnicu-Vâlcea (OLT), aflat în insolvenţă, a avut în luna iunie afaceri de 11 mil. euro, reprezentând un grad de încărcare de 21,9% şi administratorul judiciar al companiei estimează că afacerile vor ajunge la 12 mil. euro în iulie. La momentul declanşării procedurii combinatul lucra la numai 6% din capacitate şi avea afaceri lunare de 4,1 mil. euro.
Creşterea gradului de încărcare cu comenzi de către Oltchim s-a realizat prin forţe proprii, respectiv cu banii pe care compania îi mai avea în vistierie, în condiţiile în care băncile au refuzat să mai finanţeze combinatul. În perioada următoare administratorul judiciar intenţionează să atragă o finanţare, inclusiv de la pretendenţii la preluarea Oltchim, pentru a majora capacitatea la cel puţin 50%, prag la care combinatul ar putea începe să genereze profit.
WikiZF: Profilul companiei Oltchim
Citiţi articolul integral pe www.zfcorporate.ro
Acest articol a apărut în ediţia tiparită a Ziarului Financiar din data de 05.07.2013
ZF Corporate este serviciul specializat de ştiri cu plată al Ziarului Financiar. Pentru a putea citi aceste ştiri trebuie să vă abonaţi la ZF Corporate sau la unul din cele 12 fluxuri ale sale, profilate pe sectoare de activitate (Bănci, Retail, Imobiliare şi altele). Detalii de abonare la ZF Corporate: Alexandru Matei (tel. fix: 0318.256.286, tel. mobil: 0766.606.994) sau trimiteţi un email cu datele dumneavoastră de contact prin care solicitaţi informaţii şi abonare la adresa alexandru.matei@zf.ro sau stefan.paraschiv@m.ro. Veţi fi contactat în maximum o oră.
Combinatul chimic Oltchim Râmnicu-Vâlcea (OLT), aflat în insolvenţă, a avut în luna iunie afaceri de 11 mil. euro, reprezentând un grad de încărcare de 21,9% şi administratorul judiciar al companiei estimează că afacerile vor ajunge la 12 mil. euro în iulie. La momentul dec