Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Consiliul Local Floreşti caută bani pentru a ajuta familiile afectate de explozie

Publicat in Monitorul de Cluj, joi 4 iulie 2013 ·

Viceprimarul comunei Floreşti, Victor Pop, a declarat, joi, că autorităţile locale caută o soluţie pentru a ajuta financiar familiile afectate de explozia produsă în blocul din Floreşti.

"Dintre cele 16 apartamente afectate de explozie, doar în două nu se poate locui. Unul este apartamentul de unde a pornit deflagraţia, iar celălalt este un apartament vecin, unde, din fericire, proprietarii nu erau acasă în momentul exploziei. Aceştia sunt plecaţi, iar apartamentul este sigilat. Aşteptăm să se întoarcă pentru a discuta cu ei. Deşi s-a stabilit că vina pentru explozie este a unei persoane de la parter, împotriva căreia ar trebui să se îndrepte proprietarii pentru a fi despăgubiţi, vom încerca şi noi să îi ajutăm financiar cumva, prin Consiliul Local Floreşti. Trebuie să vedem cadrul legal şi sper să găsim o soluţie", a spus Pop, citat de Mediafax. Potrivit acestuia, proprietarii apartamentelor afectate de explozie şi-au înlocuit pe cheltuiala proprie geamurile şi uşile distruse şi şi-au reparat locuinţele. "Va trebuie să vedem în ce măsură vor fi acordate despăgubiri şi de către societăţile de asigurare", a subliniat viceprimarul din Floreşti.

Femeia arestată în cazul exploziei produse la un bloc din Floreşti ar fi cauzat deflagraţia întrucât urma să fie evacuată din apartament, după ce îl cedase unor apropiaţi pentru ca aceştia să gireze un credit cu locuinţa respectivă, dar apoi nu au mai plătit ratele, afirmă surse din anchetă. Conform unor surse din rândul anchetatorilor, femeia arestată după ce ar fi provocat explozia în apartamentul său din Floreşti ar fi vrut să se răzbune pe persoanele care ar fi înşelat-o, dar ar fi recurs la acest gest şi din cauză că urma să fie evacuată. Margareta Jula ar fi provocat explozia din locuinţă chiar în zilele în care evacuarea urma să fie pusă în practică.

Explozia a avut loc într-un imobil de pe strada Gheorghe

Articolul in Monitorul de Cluj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FOTO Mesajul afișat de peluza FCSB-ului la meciul cu CFR Cluj din Supercupa României

Gazeta Sporturilor acum o ora
. Cele două formații și-au dat întâlnire în Supercupa României pe Stadionul Steaua în contextul în care Arena Națională nu este disponibilă. Peste 20.000 de spectatori au asistat la meci, iar peluza roș-albaștrilor a fost plină. FCSB Steaua Suntem î

Donald Trump recunoaşte că nu știe dacă poate opri războiul din Ucraina: „Asta este o afacere Biden. Încerc să o finalizez”

Adevarul acum o ora
Președintele Donald Trump a recunoscut că nu știe dacă va putea pune capăt războiului din Ucraina, deși în campania electorală promisese că va rezolva situaţia chiar din prima zi de mandat.

Cabană mistuită de foc, în zona Plaiul Foii - Zărnești

Adevarul acum 11 minute
O cabană din zona montană Plaiul Foii - Zărnești, județul Brașov, a fost cuprinsă de un incendiu puternic sâmbătă seară. Acţiunea de stingerea a focului este în desfăşurare.

Un copac a căzut peste o mașină în mers în Brașov. O RUPERE de nori a provocat inundații pe străzi, un autovehicul a fost blocat în apă

Gandul acum o ora
O ploaie torenţială care s-a abătut, sâmbătă după amiază, în zona municipiului Făgăraş din Braşov, provocând pagube materiale şi afectatând traficul rutier Mai mult, un arbore s-a prăbuşit peste un autoturism aflat în mers, străzi au fost acoperite

Marea Britanie anunţă restabilirea relaţiilor diplomatice cu Siria

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Regatul Unit a anunţat sâmbătă restabilirea relaţiilor sale diplomatice cu Siria, întrerupte de mai bine de un deceniu, cu ocazia primei vizite la Damasc a ministrului său de externe, David Lammy, de

Ministrul Sănătăţii, asigurări de la Spitalul Clinic de RECUPERARE Medicală Băile Felix. Alexandru Rogobete: „Lucrările vor demara în această toamnă”

Gandul acum o ora
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a dat asigurări, sâmbătă în contextul unei vizite la Spitalul Clinic de Recuperare Medicală Băile Felix, județul Bihor, că, din toamnă, vor demara lucrările de reabilitare şi extindere, pentru care unitatea b

Accident aviatic în Austria. Patru morți după prăbușirea unui avion de mici dimensiuni

Adevarul acum 36 minute
Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit sâmbătă într-o zonă împădurită din vestul Austriei, provocând un incendiu care a cuprins pădurea din apropiere. Toate cele patru persoane aflate la bord, cetățeni germani, și-au pierdut viața în accident.

Sorana Cîrstea, victorie spectaculoasă la Wimbledon: S-a calificat în optimile probei de dublu

Mediafax acum o ora
Aflată în ultimul an al carierei, Soranei Cîrstea nu mai pune accent pe câștiguri, în condițiile în care, de-a lungul timpului, a încasat peste 10 milioane de dolari, notează prosport.ro. La ediția din acest de la Wimbledon, ea a fost eliminată în p

Ilie Bolojan este acuzat de un sindicat că a încasat, în 2007, „71 de salarii medii lunare” ca membru al unui comitet din Eximbank. „Asta alimentează acuzațiile de dublu standard”

HotNews acum 8 ore
Sindicatul Angajaților din Aparatul de Lucru al Guvernului susține că Ilie Bolojan, pe vremea când era secretar general al guvernului Tăriceanu, ar fi încasat aproape 74.000 de lei ca indemnizații primite în calitate de membru al Comitetului Intermi

O femeie din Iaşi a ajuns în stare critică la spital după ce a mâncat prea multe cireşe. Avertismentul medicilor

Adevarul acum o ora
O femeie din Iași a ajuns în stare critică la spital după ce a consumat o cantitate mare de cireșe. Medicii avertizează că pacienții dializați riscă complicații grave în sezonul fructelor, dacă nu respectă restricțiile alimentare.

Vremea

București
acum

27°
sâm.

20°/32°
dum.

19°/36°
lun.

23°/38°
mar.

22°/38°
Iasi
acum

24°
sâm.

17°/27°
dum.

21°/34°
lun.

19°/38°
mar.

19°/38°
Constanta
acum

23°
sâm.

20°/30°
dum.

19°/28°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

27°
sâm.

14°/30°
dum.

19°/33°
lun.

18°/37°
mar.

18°/35°
Timisoara
acum

28°
sâm.

16°/32°
dum.

20°/39°
lun.

20°/40°
mar.

18°/39°