Una dintre cele mai importante familii nobiliare româneşti din Transilvania, familia Şterca-Şuluţiu, a influenţat decisiv istoria românilor ardeleni. Din păcate, reprezentanţii acestei familii de frunte sunt azi uitaţi. Şi asta deşi fostul ofiţer imperial Ioan Şterca-Şuluţiu a fost, practic, şeful de stat major al lui Avram Iancu şi a contribuit fundamental la organizarea militară a oastei de moţi care a luptat neînvinsă în Revoluţia de la 1848-1849, iar mitropolitul Alexandru Şterca-Şuluţiu a fost, după opinia multor istorici, mai important pentru istoria naţională decât contemporanul şi tovarăşul său de luptă Andei Şaguna.

Primul mitropolit al Blajului

Cea mai importantă figură din această dinastie de nobili români a fost cea a lui Alexandru Şterca – Şuluţiu, fratele cel mare. Născut în Abrud, în 1794, în familia Şterca-Şuluţiu de Cărpiniş, el s-a pregătit pentru a deveni preot greco-catolic, după ce s-a căsătorit cu descendenta altei familii nobiliare româneşti din Munţii Apuseni, Ana Aron de Bistra. Alexandru Şterca-Şuluţiu a fost mai întâi capelan, apoi protopop de Bistra, iar în cele din urmă a devenit vicar foraneu de Şimleul Silvaniei, însă a rămas văduv la doi ani de la căsătorie. În timpul Revoluţiei de la 1848-1849, el a refuzat oferta guvernului maghiar de a fi numit episcop, în schimbul renunţării la lupta naţională. În anul 1850, el a fost ales episcop, apoi a fost hirotonit în anul 1851. În anul 1853 a obţinut restabilirea Mitropoliei românilor ardeleni. Vaticanul a acceptat scoaterea Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, de sub tutela Arhiepiscopiei de Strigoniu şi autonomia bisericească a românilor uniţi ardeleni. Alexandru Şterca-Şuluţiu a reorganizat Biserica Română Unită cu Roma, care cuprindea acum Arhiepiscopia de Alba Iulia şi Făgăraş, cu sediul în Blaj, Eparhia de Oradea, Eparhia de Gherla şi Eparhia de Lugoj. Actul pr