N-a lipsit mult. Câteva puncte jucate altfel, și Fernando Verdasco s-ar fi putut alătura numerosului grup de jucători care au dat peste cap pronosticurile la această ediție. Dar Andy Murray a reușit să evite în ultima clipă coliziunea improbabilă cu dezastrul: a reușit a șaptea revenire a carierei de la 0-2 la seturi și s-a calificat în cea de-a 5-a sa semifinală la Wimbledon: 4-6, 3-6, 6-1, 6-4, 7-5.

Pe cât de susținut a fost Andy în cursa sa de recuperare, pe atât ar fi fost pus la zid de întreaga media britanică, în cazul în care s-ar fi oprit în sferturi, într-un turneu în care toate numele mari i-au fost curățate din cale. De altfel, cel mai probabil că Andy a fost unul dintre foarte puținii britanici care nu l-au subestimat pe Verdasco. În rest, publicul a asistat relaxat la cum a fugit Nando cu primele două seturi, iar jurnaliștii și comentatorii din Insulă n-au mai pregetat, în buna tradiție a ultimilor ani, să minimizeze efortul spaniolului și să hiperbolizeze revenirea altminteri remarcabilă a lui Muzz. De altfel, Andy a pufnit nemulțumit când una dintre întrebările de după final a părut să reducă semnificația replicii lui Fernando. "Meciul nu este un avertisment, pentru că eu știam deja cât de buni sunt acești jucători. Toți ceilalți încearcă să spună că nu-s".

În pofida abordării lui corecte, lui Murray i-a lipsit complet jocul în prima parte a meciului. Apatic și inert, cu unele alegeri absolut neinspirate și cu greșeli lamentabile, Muzz a reamintit de anii în care înșira înfrângerile dezamăgitoare exact atunci când se puneau mai multe așteptări în el. În atare condiții, Verdasco nici n-a avut nevoie să strălucească, ci doar să joace solid și îngrijit și să servească bine ca să câștige primele două seturi.

(...)

În tot acest timp în care Murray alerga să-l potolească pe Verdasco, Jerzy Janowicz încerca să-și potolească emoți