Mesajul a fost trimis. Multumesc!

EVALUAREA NAŢIONALĂ: Directoarea Şcolii 115, demisă după neconcordanţe între unele note puse şi cele afişate

Publicat in Mediafax, joi 4 iulie 2013 ·

Directoarea Şcolii Gimnaziale nr. 115 din Capitală a fost demisă, după ce corpul de control al Inspectoratului Şcolar a descoperit neconcordanţe între notele puse pe lucrări la Evaluarea naţională şi cele afişate la unităţile de învăţământ în 18 cazuri.

Corpul de control al Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti (ISMB) a descoperit, la centrul zonal de evaluare pentru examenele din cadrul Evaluării naţionale de la Şcoala Gimnazială nr. 115, 18 lucrări care prezentau neconcordanţe în ceea ce priveşte nota pusă pe teze şi nota afişată la unităţile de învăţământ de unde aparţin elevii, informează inspectoratul într-un comunicat remis MEDIAFAX.

Dintre cele 18 lucrări, în opt cazuri nota afişată era mai mică decât cea de pe teză, iar în 10 cazuri nota afişată era mai mare decât cea de pe teză. Unul dintre candidaţi a avut notele mărite la ambele probe, respectiv limba şi literatura română şi matematică.

Diferenţe foarte mari între nota de pe lucrare şi cea afişată la unităţile de învăţământ au fost depistate, inţial, la cinci dintre lucrări, din lotul celor 18, în urma contestaţiilor depuse de elevi. Inspectorii ISMB s-au autosesizat şi au declanşat procedura de verificare a tuturor lucrărilor evaluate la centrul de la Şcoala Generală nr. 115.

Corpul de control al ISMB a constatat că, în aceste cazuri, se ridică suspiciuni de fraudă sau de neglijenţă şi, drept urmare, joi va înainta dosarul întocmit Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, pentru investigaţii suplimentare.

Totodată, ISMB a decis eliberarea din funcţie a directoarei Şcolii Gimnaziale nr. 115, care a îndeplinit şi calitatea de preşedinte al centrului zonal de evaluare din cadrul Evaluării naţionale 2013.

ISMB asigură toţi elevii vizaţi că nota pe care o vor primi este cea reală, conformă cu nivelul de cunoştinţe din lucrările realizate.

Dacă ţi-a

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marcel Ciolacu răspunde acuzațiilor aduse de Maria Zaharova: „Limba moldovenească a fost o invenţie a Rusiei”

HotNews acum o ora
Premierul Marel Ciolacu a afirmat vineri că nu există „limbă moldovenească”, aceasta fiind „o invenţie” a Moscovei și că nu „va minți de dragul Rusiei”, după ce Ministerul rus de Externe l-a acuzat de „declarații provocatoare” și că se amestecă în t

FC Botoşani s-a salvat de la retrogradare, după dubla manşă cu CS Mioveni

Mediafax acum 54 minute
FC Botoşani este prima echipă care îşi asigură prezenţa în Superliga la fotbal masculin, în urma celor două baraje de salvare sau promovare. După 1-0 în tur, împotriva divizionarei secunde CS Mioveni, moldovenii au repetat performanţa şi în retur, a

Rareș HOPINCĂ, candidatul PSD-PNL la Primăria Sectorului 2, anunță modernizarea și dotarea școlilor: „Investiții în siguranța și confortul copiilor”

Gandul acum 58 minute
Rareș Hopincă, fost prefect al Bucureștiului și actual candidat PSD-PNL la Primăria Sectorului 2, a anunțat că școlile din Sectorul 2 al Capitalei vor intra într-un amplu proces de renovare, modernizare și dotare cu echipamente „smart”. „Educația și

Ministrul Sănătăţii: Centrul pentru mari arşi de la Timişoara va deveni funcţional până la jumătatea anului viitor

Mediafax acum o ora
Ministrul Sănătăţii susţine că lucrările la Centrul de mari arşi, finanţat de Ministerul Sănătăţii prin proiectul Băncii Mondiale, înaintează cu repeziciune. „Construcţia va fi finalizată până la sfârşitul acestui an, iar centrul va deveni operaţion

Un cioban din Timiș a ales să moară în chinuri groaznice. A băut o substanţă care se foloseşte la deparazitarea oilor

Ziare.com acum 2 ore
Un cioban de 44 de ani de la o stână de oi din localitatea Secaş, judeţul Timiş, a murit după ce a băut o substanţă care se foloseşte la deparazitarea oilor. Poliţiştii au deschis dosar penal. "La data de 24 mai a.c., în jurul orei 13:23, poliţiştii

Reacția Kremlinului după ce România a expulzat un diplomat de la Ambasada Rusiei la București

Ziare.com acum 7 ore
Moscova a declarat că va răspunde Bucureştiului la expulzarea unui angajat al ambasadei Rusiei din România, a declarat vineri purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, potrivit media de stat ruse, între care Rossiiskaia Ga

Cod portocaliu de ploi torențiale în trei județe din vestul țării

Press Alert acum 7 ore
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, o atenționare cod portocaliu de ploi torențiale pentru localități din județele Arad, Timiș și Caraș-Severin. Potrivit ANM, este cod portocaliu în localitățile Beliu, Craiva, Cermei, Hășma

Curtea Internaţională de Justiţie cere Israelului să oprească asaltul asupra zonei Rafah din Gaza

Mediafax acum 6 ore
Citind hotărârea Curţii Internaţionale de Justiţie, preşedintele organismului, Nawaf Salam, a declarat că situaţia din enclava palestiniană s-a deteriorat de când instanţa a ordonat ultima dată Israelului să ia măsuri pentru a o îmbunătăţi, scrie Re

Secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, va efectua o vizită în Republica Moldova

Adevarul acum 2 ore
Secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, va întreprinde săptămâna viitoare o vizită în Republica Moldova, unde va avea mai multe întrevederi, inclusiv cu președintele Maia Sandu, potrivit responsabililor Departamentului de Stat al Americii. 

Timişoara: Bătaie între vecini, din cauza unei pungi cu gunoi aruncată la o altă scară a unui bloc de locuinţe

News.ro acum o ora
Doi bărbaţi s-au luat la bătaie, vineri, pe o stradă din Timişoara, după ce unul dintre ei a aruncat punga cu gunoi la o altă scară a blocului de locuinţe. Jandarmii au intervenit pentru aplanarea conflictului. Unul dintre bărbaţi a fost dus la spit

Vremea

București
acum

20°
vin.

14°/27°
sâm.

15°/24°
dum.

13°/25°
lun.

12°/23°
Iasi
acum

23°
vin.

14°/28°
sâm.

15°/25°
dum.

12°/24°
lun.

10°/16°
Constanta
acum

16°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/18°
dum.

15°/19°
lun.

12°/17°
Cluj-Napoca
acum

17°
vin.

13°/24°
sâm.

12°/23°
dum.

11°/23°
lun.

12°/22°
Timisoara
acum

15°
vin.

14°/20°
sâm.

12°/26°
dum.

13°/25°
lun.

14°/25°