Iubirea lui Victor Ponta pentru China populară şi capitalistă e veche, poate nu atât de veche precum admiraţia faţă de Che Guevara dar, oricum, foarte veche. Aflat la Beijing, primul ministru a declarat că de zece ani încoace nu s-a întâmplat nimic deosebit în ce priveşte relaţiile dintre China şi România. Dar ce s-a petrecut oare memorabil acum un deceniu? Să fie cumva vizita pe care a întreprins-o în China Victor Ponta, pe atunci ministru în guvernul Adrian Năstase, în primăvara lui 2004? Entuziasmul lui Ponta s-a tradus în acel moment printr-o declaraţie surprinzătoare, pe cât de exaltată pe atât de aventuroasă: „România, - spunea Ponta, - poate reprezenta pentru China poarta de intrare în Uniunea Europeană”. De remarcat că el vorbea în numele Uniunii, deşi România nu era încă membră a familiei europene. Tânărul ministru călca pe urmele mentorului său Adrian Năstase care în primăvara anului 2000 făcuse şi el – ca prim-ministru – vizita ritualică în China şi se lansase în acelaşi gen de declaraţii euforice: China e o mare putere, de un extraordinar dinamism economic, România trebuie să aibă cu China relaţii privilegiate etc., etc. Declaraţiile de acum ale dlui Ponta par trase la indigo după declaraţiile de acum treisprezece ani ale dlui Năstase.

Sigur, nu e nevoie să fii doctor în politologie ca să realizezi că China e un colos economic, o uriaşă piaţă de desfacere şi un foarte preţios investitor potenţial. Toată lumea ştie asta, de la preşedintele francez François Hollande, care a fost nu de mult în China însoţit de un avion burduşit cu patroni şi oameni de afaceri, până la premierii Ungariei şi Macedoniei, care abia aşteptau plecarea lui Victor Ponta ca să aterizeze pe aeroportul din Beijing. Vom vedea ce rezultate va avea, dacă va avea, vizita premierului român. În orice caz, ca şi antemergătorul său Adrian Năstase, actualul prim-ministru p