Absolvenţii de Bacalaureat de anul acesta, din Timişoara şi nu numai, vor da probe de cunoştinţe sau de abilităţi pentru a intra la una dintre facultăţile Universităţii de Vest. Înscrierile doar pe bază de dosar au fost eliminate din acest an la toate facultăţile pentru ciclul de licenţă.
Examen la toate facultăţile
Dacă în ultimii ani, la Universitatea de Vest din Timişoara admiterea la ciclul de licenţă se făcea, la unele facultăţi, prin concurs de dosare sau concurs cu probe de verificare a cunoştinţelor şi abilităţilor, de anul acesta conducerea U.V.T. a decis introducerea probelor de concurs pentru toate facultăţile. Rezultatele concursului de probe se vor exprima, de anul acesta, printr-o medie ponderată de admitere, ce reprezintă o medie a rezultatelor de la Bacalaureat cu cele obţinute la probele de verificare a cunoştinţelor.
Rectorul U.V.T., prof. univ. dr. Marilen Pirtea, ne-a declarat că, pentru prima dată în ultimii ani se vor da examene de admitere la toate facultăţile şi specializările ciclului de licenţă. Astfel, pe lângă rezultatele obţinute la examenul de Bacalaureat, ce au o pondere mare în media de admitere, se vor mai da probe cognitive sau de abilităţi, constând în probe scrise, eseuri sau interviuri. Măsura luată de conducerea unităţii de învăţământ are menirea de a creşte calitatea cunoştinţelor absolvenţilor, nu doar numărul lor. De asemenea, decizia reprezintă o metodă de selecţie şi ierarhizare internă, prin care se doreşte un învăţământ de calitate. “Nu se va mai intra pe bază de dosare, nu va mai veni tata, unchiul etc. să-i depună candidatului dosarul. Suntem înscrişi într-un circuit de calitate. Nu ne interesează cât mai mulţi studenţi, ci să vină cei mai buni. De aceea vrem să facem o ierarhizare a noastră, după criteriile noastre, nu după nota de la Bacalaureat, unde elevii poate au a