Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sofia-Bucureşti, scor de 4-1 pentru metroul nou, construit după 1990

Publicat in Romania Libera, joi 4 iulie 2013 ·

Bucureştiul va fi ajuns din urmă în 2018 de către Sofia, capitala Bulgariei, acesta fiind anul în care reţeaua de metrou din ţara vecină va ajuge la o lungime de 63 de kilometri, doar cu 7 kilometri mai puţin decât actuala reţea a Metrorex. Ideea construcţiei metroului din Sofia este veche însă lucrările de realizare a reţelei au demarat de abia în anii 90. În 1998 bulgarii au deschis primii kilometri de metrou, iar întreaga lor reţea a fost realizată în anii scurşi de atunci. În medie, după 1990 vecinii de la sud de Dunăre au realizat 2 kilometri de linie anual, românii doar 400 de metri.

După deschiderea magistralelor 1 şi 2 în perioada 1998-2012, cu o lungime însumată de 40 de kilometri, se află în lucru magistrala 3 lungă de 19 kilometri şi programată să fie încheiată, potrivit estimărilor municipalităţii sofiote, în 2018. Anul viitor este planificată încheierea lucrărilor de extindere a magistralei 1 până la aeroportul Sofiei, magistrala urmând să numere suplimentar încă şapte staţii.

Strategia Bucureştiului: Votăm una, facem alta

Spre deosebire de România, unde responsabilii derulează proiectele de dezvoltare a metroului într-un ritm determinat de diferite conjuncturi politice, economice şi electorale, Sofia şi-a realizat şi extins reţeaua pe baza unui plan general de transport al Capitalei, aprobat de guvernul acestei ţări. La Bucureşti de abia acum se pune problema accesării fondurilor UE pentru realizarea metroului, bulgarii au folosit deja fondurile UE, în proporţie de 50%, la realizarea celei de-a doua magistrale. In plus la sud de Dunăre ritmul lucrărilor nu a fost uriaş dar a fost constant. La Bucureşti derularea lucrărilor a avut loc în hopuri. În 1991 s-a dat în funcţie o staţie (Pantelimon) şi legătura de la Republica spre aceasta. Până în 2000, deci în nouă ani nu s-a mai deschis nici un kilometru de tunel ci doar 3 staţii, două l

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Bărbatul împușcat mortal la partida de vânătoare din Vrancea era un sătean din zonă. Se dusese în pădure pentru a strânge lemne uscate

Ziare.com acum 4 ore
Bărbatul împușcat mortal vineri, 27 decembrie, la partida de vânătoare din localitatea vrânceană Răcoasa se afla în pădure pentru a strânge lemne uscate pentru foc. Poliţiştii vrânceni au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă, după ce un b

Un bărbat a murit într-o închisoare din New York, după ce a fost bătut cu brutalitate de gardieni

Libertatea acum 2 ore
Autoritățile din statul New York au publicat vineri înregistrări video „șocante” și „tulburătoare” ale violențelor suferite de un deținut afro-american, care a murit după ce a fost bătut de gardienii dintr-o închisoare locală, relatează CNN.

Benzina și motorina se scumpesc în 2025: cu cât vei plăti mai mult de la 1 ianuarie

Wall-Street.ro acum 12 ore
Una dintre scumpirile cu care începem anul 2025 este cea la motorină și benzină, conform nivelului accizelor stabilit de către Ministerul Finanțelor pentru a fi aplicat din prima zi a noului an. Această creștere a accizelor este transferată de către

Crin Antonescu susține că ar fi un dezastru dacă Georgescu ar câștiga președinția României: „S-a îmbrăcat la costum și vorbit despre niște lucruri mari”

Adevarul acum 6 ore
Candidatul Coaliției, Crin Antonescu, susține că ar fi un dezastru dacă Georgescu ar câștiga alegerile prezidențiale. El spune că „există o foarte mare frustrare în societate” și e momentul ca politicienii să înțeleagă „ce vor oamenii”.

Noul ministru al Educației, Daniel David, s-a suspendat din funcția de rector al UBB. Cine îi va lua locul

HotNews acum 10 ore
Noul ministru al Educației, Daniel David, spune că în momentul în care nu va mai face parte din Guvern se va întoarce în funcția de rector al Universității Babeș-Bolyai (UBB) din Cluj. Până atunci, prorectorul Adrian Petrușel va ocupa funcția de rec

MAI: „România, una dintre cele mai sigure țări din lume/ A înregistrat cifre sub media europeană la infracțiuni comise cu violență”

HotNews acum 10 ore
Ministerul Afacerilor Interne (MAI) transmite că România este una dintre cele mai sigure țări din lume, invocând nivelul scăzut al criminalității, îndeosebi în ce privește faptele comise cu violență. MAI invocă rapoartele Departamentului de Stat al

Efectele sabotajelor din Marea Baltică: NATO îşi va spori prezenţa în zonă

Mediafax acum 9 ore
NATO a anunţat că îşi va spori prezenţa militară în Marea Baltică, iar Estonia a trimis deja o navă de patrulare pentru a proteja cablul de alimentare subacvatic Estlink1. Asta după ce Rusia a fost acuzată că a sabotat principala legătură subacvatic

"Bătaie de joc pe banii românilor şi o mafie tolerată de Grindeanu". Atac dur al unui fost ministru al Transporturilor la scumpirea biletelor anunțată de Metrorex

Ziare.com acum 9 ore
Scumpirea biletelor anunţată de Metrorex este criticată dur de fostul ministru al Transporturilor, deputatul USR Cătălin Drulă. Acesta spune că decizia șefilor de la metrou este ”o bătaie de joc pe banii tuturor românilor şi o mafie tolerată de Grin

Nati Meir a fost adus de autorități în țară. Câți ani de închisoare îl așteaptă

Wall-Street.ro acum 13 ore
Fostul parlamentar Nati Meir a fost adus în ţară, pentru a-şi executa pedeapsa de închisoare pentru săvârşirea a 7 infracţiuni de înşelăciune, trafic de influenţă şi luare de mită, relatează Agerpres. ''La data de 27 decembrie, Poliţia Română a adus

Fratele premierului britanic Keir Starmer a murit în a doua zi de Crăciun, la 60 de ani

News.ro acum 10 ore
Premierul britanic Keir Starmer i-a adus vineri un omagiu fratelui său mai mic Nick, care a murit în a doua zi de Crăciun, la vârsta de 60 de ani, în urma unui cancer, relatează Sky News. „Cu mare tristeţe că anunţăm decesul lui Nick Starmer. Nick,

Vremea

București
acum

sâm.

1°/5°
dum.

3°/6°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
Iasi
acum

sâm.

2°/3°
dum.

1°/4°
lun.

1°/5°
mar.

1°/6°
Constanta
acum

sâm.

0°/5°
dum.

3°/5°
lun.

2°/7°
mar.

3°/9°
Cluj-Napoca
acum

-4°
sâm.

-4°/5°
dum.

0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

-0°/5°
Timisoara
acum

-4°
sâm.

-4°/4°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/6°
mar.

0°/6°