Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Veste şocantă: Ce cântăreţ faimos a recunoscut că e homosexual

Publicat in 7Est, joi 4 iulie 2013 ·

După ani de speculaţii pe seama orientării lui sexuale, acest cântăreţ adorat de adolescentele din toată lumea a recunoscut în sfârşit că este homosexual. Despre cine crezi că e vorba?

S-au făcut multe glume pe seama fizicului său fragil şi pe seama vestimentaţiei sale, însă el a susţinut tot timpul că îi plac fetele şi chiar a avut o relaţie foarte mediatizată cu o frumoasă actriţă.

Însă zilele trecute, Justin Bieber a decis că e timpul să recunoască ceea ce mulţi bănuiau deja.

Reprezentanţii cântăreţului au emis un comunicat de presă în care acesta declară că este gay şi că e mândru de orientarea lui sexuală. Atunci de ce s-a ascuns atâta timp?

"M-am temut de reacţia fanilor mei şi de influenţa pe care această veste o va avea asupra lor. Dar după o lungă perioadă de gândire am decis că a venit timpul să fiu sincer cu ei. Fanii mei au crescut odată cu mine şi consider că acum sunt pregătiţi să ma înţeleagă. Poate unii din ei chiar se vor regăsi în povestea mea. Sunt homosexual şi nu îmi e ruşine de asta", a declarat Justin Bieber.

Artistul, în vârstă de 19 ani, a avut până de curând o relaţie cu frumoasa Selena Gomez, aceasta fiind o încercare de a se convinge pe sine însuşi că nu este gay. Însă, după spusele lui, relaţia de durată cu o fată nu a făcut decât să-i confirme care sunt adevăratele lui preferinţe. Mama lui Justin, Pattie Mallette, a spus că ştia despre orientarea sexuală a fiului şi că acum o acceptă, deşi mult timp s-a învinovăţit pentru că l-a crescut singură şi nu a încercat să continue relaţia cu tatăl lui Justin. Pattie l-a născut pe Justin când avea numai 17 ani şi nu a fost niciodată căsătorită cu tatăl lui.

Se pare că Justin Bieber a luat decizia să recunoască faptul că este gay după o discuţie lungă cu Elton John, care la rândul lui este homosexual.

Articolul in 7Est >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Donald Trump anunță tarife de 30% pentru UE și avertizează împotriva unei riposte, aruncând în aer luni de negocieri

HotNews acum 12 ore
Președintele SUA, Donald Trump, a anunțat într-o scrisoare postată sâmbătă pe rețelele sociale că va impune o taxă vamală de 30% pentru bunurile din Uniunea Europeană, punând capăt lunilor de negocieri atente și afectând și mai tare una dintre cele

SuperLiga: UTA Arad, revenire spectaculoasă cu Universitatea Craiova. Trupa lui Rădoi a condus cu 3-0, dar a fost egalată în minutul 90+13

HotNews acum 9 ore
UTA Arad și Universitatea Craiova au terminat la egalitate, scor 3-3, meciul disputat sâmbătă, pe arena „Francisc Neuman”, în prima etapă din SuperLiga. UTA Arad – Universitatea Craiova 3-3 Echipa antrenată de Mirel Rădoi a deschis scorul în minutul

Ilie Bolojan, ales președinte al PNL. Cine sunt prim-vicepreședinții (VIDEO)

Ziua Constanta acum 12 ore
Congresul extraordinar al PNL l-a votat, sâmbătă, pe Ilie Bolojan în funcția de președinte al partidului. Bolojan a fost singurul candidat la funcția de președinte al PNL. În funcțiile de prim-vicepreședinți au fost aleși Cătălin Predoiu, Adrian Veș

Bogdan Ivan, după ce a trimis Corpul de Control la compania de stat care ar fi acordat bărbaţilor ”spor de femeie”: Nu a primit nimeni acel spor pentru că nu am aprobat acest lucru

News.ro acum 9 ore
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a afirmat, după ce a trimis Corpul de Control la Societatea de Administrare a Participanţilor în Energie (SAPE) în contextul în care, în spaţiul public, au apărut informaţii că la instituţia respectivă bărbaţii ar pr

Satu Mare: Căţei salvaţi dintr-o fântână adâncă de nouă metri de pompierii Detaşamentului Carei

News.ro acum 7 ore
Doi căţei au fost salvaţi, sâmbătă, dintr-o fântână adâncă de nouă metri, din localitatea Andrid, judeţul Satu Mare, în urma unei intervenţii dificile a pompierilor Detaşamentului Carei. Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Satu Mare,

VIDEO Intervenție a salvamontiștilor, cu un elicopter, pentru o femeie care a căzut 15 metri într-o râpă din Retezat

HotNews acum 8 ore
O femeie care a căzut aproximativ 15 metri în abrupt, sub zona Vârfului Păpușa Mare din zona centrală a Masivului Retezat, a fost preluată de salvatorii montani, a anunțat Salvamont Hunedoara, sâmbătă seară, într-o postare pe Facebook. Potrivit Salv

Iga Swiatek a câștigat prima sa finală de la Wimbledon

Mediafax acum 9 ore
Tenismena poloneză Iga Swiatek a câștigat sâmbătă prima sa finală de la Wimbledon. Ea a învins-o în finală pe americanca Amanda Anisimova. Iga Swiatek (locul 4 mondial) a dominat pe tot parcursul meciului și s-a impus foarte ușor, 6-0, 6-0, în fața

Parașutist rănit la Aeroportul Tuzla. A intervenit elicopterul SMURD

HotNews acum 11 ore
Un parașutist s-a rănit la aterizare, sâmbătă, la Aeroportul Tuzla, și a fost preluat de un elicopter SMURD pentru a fi transportat la Spitalul Județean Constanța, potrivit Agerpres. Inspectoratul pentru Situații de Urgență a anunțat că la locul eve

UPDATE - Congresul PNL - Bolojan a fost ales preşedintele PNL cu 976 de voturi / Noii prim-vicepreşedinţi ai partidului sunt: Predoiu, Ciucu, Veştea şi Pauliuc / Dan Motreanu, noul secretar general al partidului / Ce a declarat Ilie Bolojan

News.ro acum 12 ore
Ilie Bolojan a fost ales sâmbătă, la Congresul PNL preşedintele partidului, cu 976 de voturi. Delegaţii au stabilit şi cine vor fi cei patru vicepreşedinţi ai partidului. Aceştia sunt: Cătălin Predoiu, Ciprian Ciucu, Adrian Veştea şi Nicolae Paulicu

Un bărbat a murit după ce a căzut de pe o placă în mare, la 2 Mai

HotNews acum 13 ore
Un bărbat de 55 de ani a murit, sâmbătă, în stațiunea 2 Mai, după ce a intrat în mare cu o placă și a căzut în apă, transmite News.ro. Serviciul de Ambulanță Județean Constanța a fost solicitat să intervină în localitatea 2 Mai, sâmbătă, în cazul un

Vremea

București
acum

17°
dum.

17°/36°
lun.

21°/36°
mar.

23°/38°
mie.

21°/34°
Iasi
acum

16°
dum.

16°/36°
lun.

19°/35°
mar.

18°/33°
mie.

18°/31°
Constanta
acum

19°
dum.

19°/31°
lun.

22°/29°
mar.

23°/29°
mie.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

12°
dum.

12°/31°
lun.

18°/33°
mar.

19°/32°
mie.

18°/28°
Timisoara
acum

17°
dum.

17°/34°
lun.

20°/37°
mar.

22°/33°
mie.

21°/32°