După contrele legate de referendumul din 2012 interpretat în cheia rezultatelor recensământului din 2011 publicate astăzi, preşedintele Traian Băsescu s-a lansat în primul tir al acuzaţiilor deschise la adresa Guvernului şi a premierului Victor Ponta post-angajament de coabitare.
"Se continuă a se fura prin lege", a reproşat şeful statului, vorbind de "un aranjament cu Rompetrol" prin care s-ar fi pierdut, în opinia sa, 380 de milioane de euro, dar şi de recenta ordonanţă 81 prin care s-au transferat 2800 de hectare de la Academia de Cerecetări Agricole la Consiliul Judeţean Brăila, codus de liderul PSD Gheorghe Bunea Stancu.
Pe Victor Ponta pe de altă parte l-a criticat aspru pentru "turneul catastrofal din punct de vedere al eficienţei şi al imaginii" din care tocmai s-a întors din Asia pentru care, susţine Traian Băsescu, nu a avut mandat. "A plecat fără mandat deşi CCR a precizat clar că trebuie să aibă mandat", a reclamaat preşedintele.
Vom reveni cu amănunte.
După contrele legate de referendumul din 2012 interpretat în cheia rezultatelor recensământului din 2011 publicate astăzi, preşedintele Traian Băsescu s-a lansat în primul tir al acuzaţiilor deschise la adresa Guvernului şi a premierului Victor Ponta post-angajament de coabitare.
"Se continuă a se fura prin lege", a reproşat şeful statului, vorbind de "un aranjament cu Rompetrol" prin care s-ar fi pierdut, în opinia sa, 380 de milioane de euro, dar şi de recenta ordonanţă 81 prin care s-au transferat 2800 de hectare de la Academia de Cerecetări Agricole la Consiliul Judeţean Brăila, codus de liderul PSD Gheorghe Bunea Stancu.
Pe Victor Ponta pe de altă parte l-a criticat aspru pentru "turneul catastrofal din punct de vedere al eficienţei şi al imaginii" din care tocmai s-a întors din Asia pentru care, susţine Traian Băsescu, nu a avut mandat. "A plecat fără mandat