O femeie în vârstă de 54 de ani din Lugoj, lovită de o mașină pe trotuar, cere acum despăgubiri în valoare de un milion de euro.
SMURD
Sursa: VLAD STĂNESCU
Bărbatul care a provocat incidentul consumase alcool, nu avea permis de conducere și a fugit de la locul faptei. Victima lovită pe trotuar de șoferul inconștient a avut nevoie de cinci operații.
Potrivit avocatului femeii, Alin Faur, preusupusul autor al accidentului, aflat la volanul unui autoturism BMW a lovit-o în plin, pe trotuar, după care a fugit.
La scurt timp, atât şoferul, cât şi cei 4 pasageri ai autoturismului au fost identificaţi, poliţiştii constatând că cel care conducea maşina în momentul accidentului nu are permis de conducere şi avea o alcoolemie de 0,38 mg/l alcool în aerul expirat.
Judecătoria Lugoj a decis în data de 3 iunie cercetarea şoferului în stare de libertate, însă procurorul de caz a făcut recurs la Tribunalul Timiş, care a decis în data de 7 iunie arestarea preventivă pentru 30 de zile.
Accidentul s-a petrecut pe 2 iunie, iar în prezent femeia este internată la spital, cu răni severe la cap şi la piciorul drept.
"Clienta noastră a suferit până acum cinci operaţii dificile, iar unul dintre picioare este încă în stare gravă. A fost nevoie de un transplant de piele, refacerea musculară este extrem de dificilă, practic piciorul drept a fost literalmente zdrobit şi medicii depun eforturi considerabile pentru refacere. Din câte am înţeles de la doctori, e vorba de o reconstrucţie a piciorului şi e greu de spus dacă sunt şanse pentru o vindecare completă", precizează într-un comunicat, avocatul femeii rănite, Cătălin Vlad.