Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Job inedit în China: Se caută mame pentru alăptarea oamenilor bogaţi

Publicat in 7Est, joi 4 iulie 2013 ·

Agenţiile de recrutare din China au început să publice anunţuri privind recrutarea de tinere mame care şi-au pierdut pruncii pe care nu au apucat să-i alăpteze.

Cu toate acestea, nu este vorba de a le recruta pentru a alăpta nou-născuţi pe care mamele lor naturale nu-i pot alăpta, dintr-un motiv sau altul, ci pentru alăptarea de oameni bogaţi, dispuşi să plătească pentru aceasta chiar câte 2.000-3.000 de dolari, după cum relatează publicaţia Southern Metropolis Daily, citată Agerpres.

Bogătaşi din Shenzhen şi din alte oraşe din sudul Chinei au început “să dea în mintea copiilor” unul câte unul, după ce într-un ziar local a apărut o ştire în care se spunea că laptele matern contribuie la diminuarea stresului şi la îmbunătăţirea generală a stării de sănătate. Cum şi cât de mult să consumi – este deja o chestiune de gust.

“Unii din clienţii noştri îşi instalează câte o femeie la domiciliu pentru a avea mereu lapte proaspăt la dispoziţie”, a declarat ziarului amintit o reprezentantă a Xinxinyu Household Service Company.

Chiar unul din clienţi confirmă popularitatea alăptatului printre oamenii bogaţi chinezi.”Mulţi dintre prietenii mei consumă lapte matern şi sunt gata să plătească pentru aceasta şi câte 10.000-20.000 de yuani” (2.000-3.000 de dolari), spune el, adăugând că a angaja o mamă în acest sens nu este nicio problemă.

Angajarea de către adulţi de mame care alăptează este o formă de exploatare sexuală, consideră unii experţi, dar oficiali din poliţia din Shenzhen susţin că este extrem de dificil de demonstrat intenţia penală în acest caz. Sursa: doctorulzilei.ro Agenţiile de recrutare din China au început să publice anunţuri privind recrutarea de tinere mame care şi-au pierdut pruncii pe care nu au apucat să-i alăpteze.

Cu toate acestea, nu este vorba de a le recruta pentru a alăpta nou-născuţ

Articolul in 7Est >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Antrenorul își condamnă jucătorii, după CFR Cluj - Unirea Slobozia: „Am făcut două cadouri”

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Jean Vlădoiu, antrenorul secund de la Unirea Slobozia, a tras concluziile, după ce , scor 1-2, în prima etapă din Superliga. - Christ Afalna, atacant Slobozia

Informări publice - 14 iulie 2025

Buna ziua Brasov acum 25 minute
Adolf Fazakas anunţă obţinerea A.C. Nr. 78/27.06.2025, începerea lucrărilor de construcţie şi împrejmuire casă Str. Venus, Nr. 14, loc. Săcele, jud. Braşov, CF 117.032. Tel: 0754514304. *** S.C. Maurer Villas S.R.L., în calitate de titulară, anunţă

UPDATE. Știri Constanța VIDEO. UPDATE. Minor de 14 ani dispărut în apele Dunării lângă Hârșova. A fost declarat decedat

Ziua Constanta acum 9 ore
Astăzi, 13 iulie 2025, pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Dobrogea au fost sesizați, prin apel la numărul 112, despre un copil care a dispărut în Dunăre. Potrivit ISU, minorul în vârstă de aproximativ 14 ani a disp

Taxe vamale: Meloni avertizează cu privire la un „război comercial în Occident”

News.ro acum 5 ore
Prim-ministrul italian Giorgia Meloni a avertizat duminică asupra perspectivei unui „război comercial în Occident”, la o zi după anunţurile lui Donald Trump privind impunerea unor taxe vamale de 30% asupra produselor din Uniunea Europeană (UE), rela

VIDEO Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit lângă Londra

HotNews acum 6 ore
O aeronavă de mici dimensiuni s-a prăbușit la Aeroportul Southend din Londra, pe coasta de sud-est a Angliei, conform anunțului făcut duminică de poliție, relatează Reuters. „Rămânem la locul unui incident grav pe Aeroportul Southend”, a declarat po

Comisia Europeană va prelungi suspendarea contramăsurilor tarifare împotriva SUA

Ziua Constanta acum 8 ore
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat că Bruxelles-ul va prelungi suspendarea contramăsurilor la tarifele americane pentru oțel și aluminiu, în timp ce UE caută un acord pentru a evita o taxă de 30% pe toate produsele sale,

Oficial Elena-Simina Tănăsescu a fost aleasă în funcția de președinte al Curții Constituționale

Ziua Constanta acum 13 ore
În ziua de duminică, 13 iulie 2025, ora 09,00, la Palatul Cotroceni, în fața Președintelui României și a conducerii celor două Camere ale Parlamentului, precum și în prezența prim-ministrului, a avut loc ceremonia de depunere a jurământului de înves

Marius Tucă Show începe luni, 14 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Victor Ponta

Gandul acum 5 ore
Invitatul zilei este Victor Ponta, fost premier al României. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Un raport al Senatului SUA arată că tentativa de asasinare a lui Trump a avut loc după o mai multe greşeli ale Serviciului Secret

G4Media acum 6 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un raport al Senatului SUA publicat duminică arată că o „cascadă” de greşeli a permis unui atacator să tragă asupra lui Donald Trump în timpul unui miting electoral anul trecut şi critică politica di

LIVE DE LA 19:00 Lech Poznan - Legia Varșovia, în Supercupă » Edi Iordănescu luptă pentru primul trofeu în Polonia

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
Legia Varșovia, echipa pregătită de Edi Iordănescu (47 de ani), joacă în această seară, de la ora 19:00, într-un meci cu trofeul pe masă, în Supercupa Poloniei, contra celor de la Lech Poznan. Meciul va fi transmis în format liveTEXT pe GSP.ro.

Vremea

București
acum

22°
lun.

20°/37°
mar.

23°/37°
mie.

21°/35°
joi

21°/34°
Iasi
acum

20°
lun.

19°/36°
mar.

18°/33°
mie.

18°/31°
joi

18°/31°
Constanta
acum

20°
lun.

20°/34°
mar.

23°/29°
mie.

23°/28°
joi

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

17°
lun.

17°/30°
mar.

19°/31°
mie.

18°/29°
joi

15°/25°
Timisoara
acum

19°
lun.

19°/36°
mar.

21°/34°
mie.

20°/34°
joi

16°/30°