Nu cred că şi-ar dori cineva să fie în pielea domnului ministru Remus Pricopie care la fel ca şi predecesorii lui Mihail Hărdău, Cristian Adomniţei sau Daniel Funeriu nu a scăpat de blestemul lipsei de reformă în cei 23 de ani în care, nici un guvern nu a fost în stare să stabilească o strategie de dezvoltare a învăţământului şi să găsească “pilula contraceptivă” cu care să contracareze fraudele de la examenul de bacalaureat astfel încât, să nu le mai dea bătăi de cap la sfârşitul anilor şcolari iar acest examen să devină unul al maturităţii, un examen în care evaluarea achiziţiilor şi competenţelor formate până terminarea liceului să fie cât mai aproape de realitate. Fraudele de la examenul de bacalaureat îşi au rădăcinile înfipte adânc în perioada dinainte de revoluţia din 89 numai că, la acea vreme, ele erau la îndemâna unui grup restrâns de tovarăsi şi nu avea nimeni curajul să le dezvăluie fiind considerat un “vot de blam” la adresa regimului. Totuşi, dacă s-ar fi găsit cineva să o facă, cu siguranţă avea şansa să fie considerat sabotor al “Societăţii socialiste multilateral dezvoltate”, urmărit de securitate şi pus la respect. Inclusiv după anul 2000 când unul dintre evaluatorii la Limba şi literatura română, din Bucureşti, a semnalat faptul că foarte multe lucrări erau identice, a fost schimbat din comisia de evaluare fiind considerat un intrus care vrea să compromită examenul pe considerente politice. Situaţia fără precedent a acestor fraude, după 1989, a luat amploare de la un an la altul şi trebuia să răbuvnească odată, lucru care s-a întâmplat. Pentru cei care îşi mai amintesc, aceste aspecte le-am relatat mai pe larg într-un articol intitulat “Stoparea fraudei în educaţie – una dintre şansele însănătoşirii României”, publicat în Ziarul Unirea nr. 6343/2011 şi în Tribuna Învăţământului nr. 2989 din acelaşi an. Mai mult, încă din 2008, după fraudele sa