Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Băsescu: Sunt convins că vom avea în raportul MCV observaţii privind revizuirea Constituţiei

Publicat in Romania Libera, joi 4 iulie 2013 ·

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, joi, că este convins că în raportul MCV care ar trebui prezentat de Comisia Europeană în decembrie vor apărea observaţii privind erorile din revizuirea Constituţiei, chiar dacă noua Lege fundamentală nu va fi adoptată la acel moment, scrie Mediafax.

"Eu sunt convins că ne-am mai bătut nişte cuie prin toate tălpile pentru că erorile făcute în procesul de revizuire nu vor scăpa neobservate de Comisia Europeană. Şi am convingerea că vom avea nişte observaţii în raportul MCV. Cred că vom avea nişte probleme în plus, poate vom rezolva unele din raportul anterior şi ne vom pricopsi cu altele, nu pentru că va fi modificată Constituţia la acea dată, ci pentru că proiectul deja generează alertă", a afirmat Băsescu.

Citeşte şi Băsescu: Cineva va trebui să-şi asume responsabilitatea juridică pentru puciul din 2012

El a arătat că problemele pe care le-ar putea sesiza Comisia Europeană în raportul MCV sunt legate de articolul cu "Parlamentul – putere supremă" care afectează echilibrul puterilor în stat, dar şi cel referitor la dreptul Parlamentului de a chema pe oricine la audieri.

Băsescu a arătat că nu are semnale în acest moment privind această poziţie a Comisiei Europene, dar cunoaşte "năravurile" acestei instituţii, care asigură rolul de gardian al Tratatelor UE în care sunt reguli privind funcţionarea instituţiilor democratice.

Şeful statului a spus că ar fi "ar fi un dezastru dacă această Constituţie ar deveni o realitate" şi că este "convins că românii nu o vor vota".

Citeşte şi Băsescu: Ponta ştie că eu sunt un premier mai bun decât el

Întrebat în legătură cu prezenţa Bisericii Ortodoxe şi a Casei Regale în Constituţie, Traian Băsescu a spus că "e un exces şi el a venit de dragul de a mai obţine susţinere pentru Constituţie".

Băsescu a adăugat că "pe această logică" ar trebui trecută în

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - BEC a înregistrat candidatura lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale

News.ro acum 16 minute
Biroul Electoral Central (BEC) a anunţat, vineri seară, că a decis să înregistreze candidatura ca independent a lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale. Biroul Electoral Central a adoptat, în şedinţa de vineri, o decizie privind înregistrarea ca

BEC sesizează organele de urmărire penală și CNA după amenințările primite de membrii săi

Ziua Constanta acum 45 minute
Biroul Electoral Central (BEC) pentru alegerile prezidențiale din 2025 transmite că, în cadrul ședinței din 14 martie 2025, a fost luată în unanimitate decizia de a sesiza organele de urmărire penală și Consiliul Național al Audiovizualului, în urma

Gigi Becali și-a dat demisia din AUR!

Ziua Constanta acum 5 ore
Deputatul AUR, Gigi Becali, a anunțat, la Digi24, că și-a dat demisia din partid. Demisia s-a decis după ultimele decizii ale formațiunii politice de a susține doi candidați la alegerile prezidențiale din luna mai. „Să ştergeţi «deputat AUR», că eu

John - Ion Banu - Muscel și-a depus candidadura la BEC pentru alegerile prezidențiale (DOCUMENT)

Ziua Constanta acum 3 ore
Biroul Electoral Central pentru alegerea Președintelui României din anul 2025 (BEC) informează că, în data de 14.03.2025, a fost depusă propunerea de candidatură independentă a lui John - Ion Banu - Muscel pentru funcția de Președinte al României. P

Dani Mocanu, condamnat pentru tentativă de omor!

Ziua Constanta acum 45 minute
Tribunalul Argeș s-a pronunțat astăzi în dosarul în care Dnai Mocanu este acuzat de tentativă de omor A fost condamnat la 5 ani și 9 luni de închisoare pentru tentativă de omor și tulburarea ordinii publice. Minuta instanței În baza art. 396 alin. 1

Verdictul tranșant al unei investigații ONU: Rusia a comis crime împotriva umanității în Ucraina

HotNews acum 2 ore
Rusia a comis crime împotriva umanității de tipul torturii și provocării de dispariții forțate în războiul din Ucraina, este concluzia unei investigații realizate de Organizația Națiunilor Unite, potrivit AFP. Crimele au fost comise ca parte dintr-u

UPDATE - Incendiu de proporţii la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu/ Mai multe maşini, în interior/ 50 de oameni, evacuaţi/ Mesaj RO-Alert din cauza fumului dens/ Incendiul, stins - FOTO

News.ro acum o ora
Un incendiu de proporţii a izbucnit, vineri, la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu, în hală fiind mai multe maşini. Pompierii au acţionat cu mai multe echipaje şi au fost trimise şi maşini din judeţele Mureş, Braşov, Vâlcea şi Hunedoara. Hala es

Ilie Bolojan a promulgat LEGEA FUGARILOR

Gandul acum o ora
Președintele interimar Ilie Bolojan a promulgat, vineri, legea potrivit căreia se consideră evadare și fapta persoanelor condamnate la pedeapsa cu închisoarea care nu se prezintă la organul de Poliție în vederea punerii în executare a mandatului. Ac

UE introduce taxe vamale pentru toate produsele agricole din Rusia și Belarus

Adevarul acum o ora
Statele membre ale Uniunii Europene au decis să impună taxe vamale pentru toate produsele agricole și unele îngrășăminte importate din Rusia și Belarus, într-un efort de a reduce veniturile Moscovei.

Gândacii mişunau peste tot. Brutărie din Constanţa, închisă pentru jumătate de an

BusinessMagazin acum 12 minute
Un control al Protecţiei Consumatorilor Constanţa a dezvăluit condiţii de coşmar într-o brutărie. Gândacii se plimbau nestingheriţi prin toate spaţiile de producţie.

Vremea

București
acum

15°
vin.

12°/21°
sâm.

14°/25°
dum.

13°/22°
lun.

3°/13°
Iasi
acum

18°
vin.

13°/21°
sâm.

12°/24°
dum.

4°/11°
lun.

1°/8°
Constanta
acum

12°
vin.

11°/17°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/18°
lun.

6°/13°
Cluj-Napoca
acum

13°
vin.

9°/18°
sâm.

10°/21°
dum.

4°/12°
lun.

-2°/6°
Timisoara
acum

17°
vin.

10°/18°
sâm.

13°/21°
dum.

6°/13°
lun.

2°/9°