• Radu Vasile s-a stins din viaţă, prăbuşit de un cancer la colon
Radu Vasile, în vârstă de 71 de ani, a murit, în noaptea de marţi spre miercuri. Fostul premier ţărănist suferea de cancer la colon, iar în urmă cu trei ani fusese operat, el tratându-se atât în ţară, cât şi în Israel. Radu Vasile a fost prim-ministru în perioada aprilie 1998 şi decembrie 1999, propus de PNŢCD. Radu Vasile a fost senator PD de Argeş în legislatura 2000-2004, iar în 2 februarie 2004 a fost ales vicepreşedinte al Senatului, la propunerea PD. De numele său vor rămâne veşnic legate şi ultimele două mineriade, cea mai violentă fiind cea din ianuarie 1999, de la Costeşti, urmată de spectaculoasa pace de la Cozia. La acel moment, date fiind acţiunile şi ameninţările minerilor, preşedintele Emil Constantinescu a convocat sesiunea extraordinară a Parlamentului şi a solicitat liderilor partidelor parlamentare să-şi exprime poziţia faţă de evenimentele în curs. În timpul nopţii de 21-22 ianuarie 1999 a fost instituită starea de urgenţă. Aflat în faţa unui conflict fără precedent, premierul Radu Vasile a acceptat dialogul cu minerii, eveniment care a avut loc în mănăstirea Cozia, la 22-23 ianuarie. În urma acestuia a fost încheiată “Pacea de la Cozia”, un acord în care Guvernul convenea respectarea revendicărilor minerilor, neînchiderea minelor Dâlja şi Bărbăteni şi neînceperea urmăririi penale împotriva liderilor minerilor. Într-un Râmnic ocupat de mineri şi predat haosului, anunţul lui Vasile a făcut istorie: „Acţiunea revendicativă s-a încheiat. Minerii se îmbarcă, la ora actuală, în maşini, se întorc la locul de baştină. În esenţă, aceste discuţii au durat câteva ore. Au fost depistate o serie de soluţii care însă vor fi finalizate după prezentarea unui program de reducere a pierderilor, prin reducerea costurilor în companiile componente şi participante la acţiunile revendi