Scris de Cristina Ghilea - Primăria a decis să dea Marconst şansa de a gestiona refacerea întregului mozaic.
Scandalul din jurul proastei executări a pavajului Vulturul Negru s-a tranşat, miercuri după-amiază, în Primărie. Întregul mozaic va fi scos şi reaşezat, pe banii Marconst, firma titulară a contractului. Aceasta obţine o prelungire a termenului de execuţie şi suspendarea curgerii penalităţilor, cu condiţia ca noul mozaic să fie fără cusur, spune viceprimarul Mircea Mălan. Pentru comercianţii din Pasaj, asta înseamnă noi perturbări ale activităţii. Rezoluţia comisiei de recepţie vine după ieşirea în teren de vinerea trecută, când s-au constatat numeroasele deficienţe care i se impută constructorului.Să refacă
„Reperezentanţii firmei ne-au propus să facem recepţia lucrării şi să trecem în procesul verbal de recepţie deficienţele constatate şi un termen de remediere. Decizia comisiei de recepţie nu putea fi în acest sens. N-ar fi fost în interesul oraşului”, spune viceprimarul. Aceasta este concluzia negocierilor purtate de Primărie cu Marconst, miercuri după-amiază, în prezenţa avocatului firmei.
„Comisia amână recepţia, obligă executantul să refacă integral mozaicul pe cheltuiala sa, în trei luni de la momentul în care va fi notificat în acest sens”, precizează edilul. Trei luni este un termen orientativ, mai spune acesta. Numai un executant calificat poate estima exact de cât timp are nevoie, mai spune Mălan.
În acest moment, pentru Marconst curg penalităţi de 5.000 de euro pe zi. „Dacă în câteva zile vin cu o propunere concretă, o firmă cu care să aştearnă mozaicul în condiţii de calitate, facem un act adiţional la contract pentru prelungirea termenului şi penalităţile se opresc”, mai spune vicele.
Dacă acceptă aceste condiţii, Marconst se obligă să presteze o nouă lucrare impecabilă. Actual adiţional propus de Primărie prevede